În exil/Niculai Joucowsky
| ←Tipografia secretă, cărți și broșuri revoluționare | În exil de Zamfir C. Arbore Niculai Ioucowsky |
Atentatul contra spionului și arestarea mea→ |
NICULAI JOUCOWSKY.
După ruptura cu bacuniștii am rămas puțini. Mijloacele bănești ne lipseau cu desăvârșire, și la Geneva micul nostru grup s’a găsit isolat de ori-ce relații cu mediul revoluționarilor de la Apus.
Pe acest timp locuia cu familia sa la Geneva vechiul emigrant rus Niculai Ivanovici Joucowsky, fugit din Rusia pe la sfîrșitul anului 1862.
Trecutul acestui om, activitatea sa în sânul societății internaționale de lucrători, principiile sale politice, și erudițiunea sa, ne făcură pe noi, noii veniți, să căutăm cu asiduitate a ne apropia de dânsul.
Niculai Joukowsky aparținea unei familii bune din Rusia; ca student a luat parte la mișcarea de la 1862 din Petersburg, și a fost amestecat într’o afacere privitoare la o tipografie clandestină. Tipografia fiind descoperită, tînărul a fost nevoit să fugă. Mulțumită organisațiunei forțelor revoluționare din Polonia, cari se pregăteau de revoluție, dânsul a trecut granița și s’a adăpostit în Elveția.
Aci în curând el luă parte activă în mișcarea lumei muncitoare; importanța activității sale, valoarea sa în această măreață mișcare a secolului nostru — sunt înscrise în istoria asociațiunei internaționale de lucrători. La congresele anuale ale acestei societăți, pe când dânsa era în floare, vocea lui Niculai Joucowsky vibra nu numai plină de entusiasm pentru triumful causei sfinte ce apăra, dar mai cu seamă aducea lumină și formula concluziuni în cestiunile arzătoare puse la ordinea zilei. Dările de seamă ale acestor asise ale lumei muncitoare sunt pline de resultatul muncei intelectuale a acestui suflet luminat și erudit.
Voind a face cunoștință cu Joucowsky, mersei la dânsul acasă, dar n’am fost primit. Refuzul de a fi primit se datora dintr’o parte trecutului meu: eram unul din condamnații în procesul lui Neciaeff, iar Neciaeff era adevăratul bête noire a tutulor oamenilor cinstiți din mediul refugiaților politici. Afară de această considerațiune foarte temeinică însă — pentru cei cari nu știau că tocmai eu eram una din victimele lui Neciaeff — mai era și o altă considerațiune, anume, aceia că eram bacunist. Ruptura noastră cu Bacunin nu era cunoscută lui Joucowsky, și lucru firesc că el mă considera de proselit ardent al lui Bacunin.
Toate acestea le pricepui foarte bine, și lăsai ca timpul să limpezească lucrurile.
Tipografia noastră în curând a fost instalată, eu, d. I... un ofițer de artilerie rus, și Popoff, un refugiat rus ne puserăm pe lucru întâia carte care a ieșit de sub presa noastră a fost broșura «Către revoluționarii ruși» apoi cartea Istoria mișcărei comuniste din 1871, — ambele cărți scrise de mine.
Când aceasta din urmă s’a tipărit, am mers pentru a doua oară la Joucowsky și i-am lăsat un exemplar.
O septămână după aceasta Joucowsky, care citise cartea mea, me primi pentru întâia oară.
— Am citit cartea d-le, și am dat-o pe urmă unor membri ai comunei din Paris, anume lui Lefrançais și lui Arthur Arnould ; e bine ca să știe ei modul original de vedere pe care l-ai expus.
După acest compliment vag conversațiunea noastră, lucru firesc, trecu asupra Rusiei.
— Desvoltarea istorică a civismului la popoarele cari locuiesc marele platou de la răsăritul Europei, zicea Joucowsky, în secolul IX a mers pe deosebite căi. Istoricii ruși de la Lomonosoff și până la Solovieff ne povestiseră basme oficiale, cum că formele juridice ale actualului stat rus s’au înjghebat de a dreptul din forma federală a vechei Rusii, ei mai adăogară că această înjghebare s’a făcut într’un mod cu totul firesc. Dar acest basm, inventat în sprijinul absolutismului nu e decât un basm, și nimic mai mult. E destul ca să ne aducem aminte că pe când Moscova se semnala mai cu seamă prin barbarie, ignoranță și moravurile cele mai sălbatice când acolo domneau glorios Knutul și opricinina, în marele Nowgorod exista deja o cultură, existau cărturari, artiști, poeți populari; alături cu Nowgorodul exista p’atunci municipii ukrainiene și ale Belorusiei, apoi dincolo de vadurile Dniprului exista deja o republică militară — Zaporojska Sieci... Acesta e adevărul istoric cunoscut nouă, și tăgăduit de istoricii ruși, dar tăgada lor n’are acum absolut nici o valoare ... n’are valoare nici Zidul de geandarmi cu care Rusia apără granițele sale despre Europa, căci ideile occidentului pătrund mereu printre șirurile dese ale geandarmilor. Revoluțiunea cea mare din secolul trecut a avut și ea resunet în Rusia. Conspirațiunea decembriștilor n’a fost de cât echoul ei, pe malurile Newei. Alexandrul I se credea că e liberal, și a creat colonii militare pentru țărani, dar Decembriștii au adus în Rusia din Paris ideile despre drepturile omului, despre constituțiune, despre desrobirea țăranilor. Împăratul Niculai a spânzurat pe poetul Rîleeff, pe Pestel, Bestiujeff, Cachovsky, Muravieff-Apostol. Ei au murit, dar ideile lor nu... Herzen, Ogareff, Bacunin, Granovsky, Belinsky au păstrat tradiția Decembriștilor. Ideile revoluționare au primit numai o altă formă, sub presiunea evaluțiunilor realisate în occident.
— Împăratul Niculai I era un om mărginit, crud, adevărat wachmistru prusian, și nu se ocupa de cât cu cantoniștii și dragunii. Urînd din suflet Revoluțiunea cea mare, dânsul 'și-a închipuit, că în locul trilogiei de la 1848 : Libertatea, Egalitatea și Fraternitatea, pentru Rusia se poate întocmi o altă trilogie absolutistă, și a proclamat-o în: ortodoxie, absolutism, și patrie. Sub domnia acestui creștin de la un capăt până la altul gemeau toate popoarele vastului său imperiu, iar dânsul credea că fericirei sale nu-i va veni nici o dată sfârșitul. Deșteptat de bubuitul tunurilor de la Sevastopol și văzând că robii se pregătesc să măcelărească pe nobilii săi — Niculai luă otravă și muri.
Împăratul Alexandru se urcă pe tron plin de oroare pentru robie. Tînăr — el citise pe Herzen și înțelesese bine că a domni precum a domnit părintele său este cu neputință. Pătura cultă din Rusia cere imperios reforme radicale, cere desrobirea țăranilor. Polonia, nenorocita Polonie, se scoală în picioare. Lipsit de caracter, speriat, zăpăcit, Alexandru cu o mână sugrumă poporul polon resculat, iar cu alta desrobește țăranii; cu o mână dă libertate relativă cuvântului tipărit, iar cu alta trimete în Siberia pe poetul Mihailoff, pe economistul Cernischewsky și pe alții.
— Tinerimea enervată, dezilusionată în speranțele sale, începe a se mișca, la rândul său. D-ta cu Neciaeff ați încercat să grupați această tinerime în jurul unui program politic, iar Dumitru Caracozoff, mai expeditiv, a luat revolverul și a tras în împărat.
— Dincolo, la sud, asemenea s’a început o mișcare mare națională; rutenii au ridicat capul și au început să protesteze în contra rusificărei barbare, la care sunt supuși. Poporul rutean are mare dreptate lucrând pentru resturnarea despotismului și contra centralisațiunei imperiale, care a nimicit libertățile sale căzăcești. Conștiința națională ruteană ’și-a găsit expresiunea sublimă în poetul Taras Șevcenco. Acest poet e unicul poet slav — poetul țerănimei.... Dar rapsodul poporului trebuia să ispășească marele său păcat de a fi scris în limba ruteană. Țarul ’l-a trimis în exil, unde nenorocitul a murit în mijlocul unui popor strein lui. Vă aduceți aminte poezia lui Șevcenco :
- De la Moldoveni și până la finez
- În toate limbile toți tac — căci sunt fericiți!
— Această poezie plină de ironie mușcătoare a făcut pe țarul să turbeze, și pentru aceasta poetul a fost trimis ca soldat într’o fortereță de pe marginele Uralului. Aceeași soartă a avut-o și un alt rutean — marele istoric Costamaroff, pentru că a scris un adevăr istoric.
— De la 1860, adică cinci ani numai de la urcarea pe tron a Țarului Alexandru al II-lea, acest despot a început o luptă crâncenă cu tinerimea universitară.
— În ultimii ani această mișcare, precum văd cu plăcere, este însuflețită de ideile mărețe ale asociațiunei internaționale de lucrători ; aveți mare dreptate, d-le, că v’ați lăsat de vechea tradițiune a societăților secrete, că nu vă mai gândiți la o resturnare pur politică, la revoluții de palat la punerea mânei pe putere, dictatură, și că în locul acestor metode vechi ve gândiți numai și numai la popor. Aceasta dovedește, că cugetarea voastră a devenit concretă, că programul vostru este logic. Politica, robia femeiei și a bărbatului, dreptul civic, trebuesc privite nu ca cauzele lipsei civismului în societățile umane, ci ca consecința relațiunilor omului către lucru, stabilite de actuala civilisațiune burghesă, ca resultatul instituirei proprietăței individuale, din care decurge exploatarea omului de către om. Cestiunea economică este alfa și omega.
— Luptătorii de frunte pentru viitorul omenirei de mult deja privesc cestiunea libertăței din acest punct de vedere. În Anglia, în Franța, în Germania, după Fourrier, St. Simon, Owen, au venit la rînd, Lassal, Marx, Engels, și ast-fel concepțiunea clară a socialismului științific a devenit patrimoniul comun al proletariatului. Această concepțiune ’și-a găsit expresiunea fidelă în programul societăței internaționale de lucrători. Politica e supusă cestiunei economice, libertatea politică, libertatea reală civică, se consideră de imposibilă fără libertate economică. Libertatea reală a unui popor e strâns legată cu libertatea întregei omeniri. De-aci necesitatea neapărată a unei acțiuni comune, a unei solidarități între proletarul tutulor țărilor. În fața acestei uriașe opere urile naționale dispar, politica de cuceriri, de invazii trebue să dispară, fiind înlocuită cu federațiunea națiunilor civilisate. Statele moderne sunt întemeiate pe concurență, pe rivalitate, statele naționale a muncitorimei se vor întemeia pe unitatea intereselor economice; căci, resultatul muncei omenești, producțiunea, e strâns legată în toate ramificațiunele sale, începând cu agricultura și până la producțiunea manufacturală.
— Și cine poate ridica pe umerii săi o atare operă uriașă? învederat că nimeni de cât însiși muncitorii. De aceea trebue să părăsim ori-ce preocupare de dictatură, comitetele centrale, organisațiunile artificiale cu ajutorul cărora am lucrat până acum, provocând mișcări din sus în jos. Revoluțiunea socială nu se face, ea vine pe calea evoluțiunii, vine fatal, precum apele rîurilor curg spre mare. În zadar curentul apelor se oprește, în zadar se construesc zăgasuri și fel de fel de stăvilare, presiunea apelor, volumul lor propriu rupe zăgasurile, și stavilarele își caută alte căi, creează o altă albie, și tot trece de înainte spre mare. Revoluțiunea socială se face de jos în sus, trecând de la națiune la națiune, până nu va cuprinde omenirea întreagă.
— Altă dată, noi, revoluționarii pe temeiul unor programe pur politice și demagoge lucrând în cercul conspirațiunilor noastre artificiale ceream de la popor o supunere voinței conducătorilor — și atât. Metoda aceasta de a lucra pripit ne a fost fatală, căci chiar aceia din democrați, cari au fost sinceri, și prin urmare cinstiți, au văzut opera lor frustrată de burghezime rapace și făr’de consciință. Apoi din idealogi ne am transformat în socialiști, și acum lucru firesc, trebue neapărat să isbutim ca poporul muncitor, pentru care lucrăm, să nu mai rămână o armă în mânile noastre, ci să ne urmeze cu deplină cunoștiință de causă, să aibă deplină voință, să știe pentru ce luptă și — să fie el, iar nu noi inițiator în tot și toate.
— În politică, în actualul stat, ficțiunea de stat nimicește cu desăvârșire persoana. Rațiunea de stat ca molohul din Fenicia își înghite copiii. In organisațiunea viitoare a societății, întemeiate pe munca organisată științificește, fie-care muncitor, fie-care membru al societății trebue să fie în același timp și o persoană conștientă de drepturile și datoriile sale; căci în acea societate nu densul va exista pentru societate, ci societatea pentru densul. Privilegiile vor dispărea.... cugetarea umană, știința, arta—vor deveni patrimoniul comun.
— Acestea sunt convingerile mele, zicea Niculai Joucowsky.
Și la această profesiune de credință, eu și tovarășii mei, am respuns, că suntem cu desăvârșire de acord cu dânsul.
O înțelegere asupra principiilor stabilindu-se ’i-am propus să lucrăm împreună. N. Joucowsky primi propunerea, și cercul nostru din acest moment se compunea din patru inși: A. O..., V. H... și N. Joucowsky și eu. Unindu-ne în curând cu cercul socialiștilor din Moscova, am întemeiat o gazetă pentru popor «Rabotnik», apoi mai tîrziu am fondat un al doilea ziar «Obșcina» destinat pentru lumea cultă.
Acest din urmă însă, fondat cu participarea d. Mihail Dragomanoff și a mai multor socialiști din Petersburg, în curând a fost proclamat de organ al întregului partid socialist revoluționar din Rusia.
In ziarul Rabotnik articolele cele mai substanțiale au fost scrise de N. Joucowsky, și în aceste articole neuitatul meu amic zicea lucrătorilor din imperiul rus:
«Sunt încă printre țăranii ruși și printre lucrătorii din orașe oameni cari își pun nădejdea în Țar. Țarul, zic acești oameni, ne va scăpa dm ghiarele proprietarilor de pământ, și din mânile rapace a stăpânilor de fabrici și usine.
«Și cine e acest Țar ?
«În alte timpuri în Rusia existau mulți prinți (cnezi) cari mereu se resboiau pentru preponderența; și aceste resboaie s'au isprăvit în profitul cnezului Moscovei. Cnezii Moscovei mai mult prin înșelăciune, politica mongolă și ucideri de cât prin victorii pe câmpul de bătae, au izbutit să «oboare pe toți ceialalți și să devină stăpâni peste întreaga Rusie.
«Țarului îi trebuesc curteni; boierii îl înconjoară și se fac slugile sale. Sluga însă trebue plătită și Țarii au dăruit boierilor pe țărani cu pământ cu tot. De atunci s’a înființat robia în Rusia.
«Actualul împărat Alexandru al II-lea a desrobit pe țărani. Poporul a crezut că Țarul în adevăr îi voește binele. Dar desrobirea s’a constatat că e o minciună, căci n’a adus poporului de cât mizeria cea mai mare. A înșelat deci Țarul pe țărani și au perdut țăranii nădejdea în Țar.
«După desrobire printre boeri și printre stăpâni de fabrice o nemulțumire mare s’a stîrnit. Nemulțumiții voesc Constituțiune, iar alții nu se mulțumesc cu atâta și cer Republică. Și unii și alții zic: trebue ca poporul să aleagă represintanții săi, cari ne vor face legi bune. Lucru bun. Se pare că în adevăr așa ar fi mai bine, dar în realitate vai!... nu e așa. Poporul votează pentru boeri și stăpâni pentru că de boeri și stăpâni depinde. Fără constituție domnește în Rusia Țarul cu boerii, dacă va fi constituțiunea — vor domni boerii cu Țarul; iar dacă va fi republică—vor domni boierii și stăpânii de fabrice fără Țar; în ori ce caz poporul va rămânea sărac, lipit pământului.
«Cum să facă dar poporul muncitor, ca «ă scape de sărăcie, de împilatori, și de inamicii săi? Singura scăpare constă în unirea într’un gând, într’o acțiune a lumei muncitoare ....
Iată dar teza, pe care o apăra N. Joucowsky în ziarul Rabotnik. Mai târziu N. Joucowsky, adresându-se în Obșcina către junimea universitară, zicea tinerilor:
«Noi scrim și tipărim mii și mii de cărți și broșuri, pe care voi le răspândiți în popor și lumea cultă. Procesele politice din ultimul timp dovedesc că victimele absolutismului sunt socialiști.
«Și nu numai tinerimea rusă a devenit socialistă; tinerimea ruteană se ridică arborând drapelul ideilor democratice. Împărații ruși aveau tot-d’a-una frică de separatismul cazacilor, dar până ce Polonia le era primejdioasă, ei sprijineau pe cazaci. După peirea Poloniei politica țarilor s’a schimbat: iubovnicul desfrânatei Ecaterina a II-a a desființat libertățile cazacilor, iar la 1876- țarul Alexandru al II-lea, urmând politica străbunei sale, a dat ultima lovitură poporului rutean, desființând literatura ucrainiană. Tinerimea din Ukraina s’a ridicat în picioare, sub conducerea lui Dragomanoff, dânsa a ridicat stindarul neatârnărei poporului rutean—și propaganda ruteană a îmbrățișat astă-zi două imperii—Rusia și Austro-Ungaria!
«În această mișcare e sâmburele marelui viitor al popoarelor cari zac în robie sub călcâiul Țarilor ruși.
«Să nu uităm nici o dată faptul că în Rusia actuală muscalii sunt numai Țarul, cinovnicii, boierii și comercianții mari. Țarul din Petersburg n’are de cât pe geandarmii muscali, pe spioni muscali, pe cinovnicii muscali, dar n’are popoarele muscale.
«Afară de caucazieni, de armeni, de moldoveni, de filandezi, pe cari numai un Stanovoi rus poate să-i considere de ruși, în vastul imperiul muscălesc mai trăiesc 36,000,000 ruși, 14,239,000 ruteni, 4,749,212 poloni și 4,000,000 beloruși. Fie care din aceste popoare mai posedă limba sa proprie, obiceiurile sale, modul său de a trăi; fie care din el tinde deci firește, a-și croi o viață a sa propriă.
«Muscal, polonez, rutean, belorus sau locuitor din Siberia, fie care are patria sa, limba sa, tendințele și aspirațiunile sale.
«Nici unul din ei nu primește dominațiunea muscalească de bună voie. Și toți cu ură îndură egemonia muscălească.
«De aceia singurul program firesc care a putut uni pe toți nemulțumiții din imperiul țarilor, a fost și este federalismul; de aceia tinerimea cultă, formată din vlaga tutulor popoarelor subjugate de Ruși, n’a putut și nu poate să accepte o organisațiune centralistă a forțelor revoluționare.
«Curmând cu tradițiunea oblăduirei fearicite a muscalilor, agitatorii, propagatorii și revoluționarii din Rusia au făcut bine, că n’au priimit modul de a lupta al lui Neciaeff și a altor ruși, și au făcut bine că s’au organisat în cercuri neatârnătoare, fără un comitet central, fără o dictatura oare care.»
«Ne existența unui comitet, și prin urmare a unor ordine ad-hoc, impune tutulor o unitate de acțiune adânc chibzuită, bine cugetată de toți aceia cari de o potrivă își sacrifică viața. Practica a demonstrat bine necesitatea unei organisațiuni federale a tutulor forțelor revoluționare, această federație s’a și întocmit deja întrenoi, grupul din Geneva, Mihail Dragomanoff cu rutenii, moldoveni cu Arbore, Zubou Codreanu, poloni și caucazieni în frunte cu prințul Țițiane, Cicoidze, prințul Cerkezoff, Cebadari și alții. Supunerea la un comitet este deci înlocuită printr’o înțelegere bine chibzuită, și întemeiată pe neatârnarea popoarelor de diferite neamuri din imperiul rus. Această organisațiune nouă, înjghebată într’un mod firesc, nu artificial, în curând va avea să treacă printr’o mare criză.
«Criza aceasta este regimul Constituțional.
«O bună constituțiune se ia, dar în Rusia a o lua n'are cine; deci constituțiunea în Rusia nu va fi luată ci dată. De aceia chiar de acum ne putem bine închipui ce fel de hartă constituțională vom avea. Față cu ast-fel de constituțiune ce rol ne incumbă nouă — federaliștilor?
«Un singur rol: A merge înainte, a lucra mereu și pretutindeni în contra statului muscălesc, în contra imperiului țarilor. Agitația, propaganda prin grai, propaganda prin scris, organisarea muncitorimei, participarea directă în rescoalele țăranilor, în greve și manifestații — iată modul de acțiune. A fi numai propagandiști de înfrățire, de iubire și a rămânea reci, când soldații împușcă femei și copii, este absolut cu neputință. A rescula pe țărani sau lucrători înadins, a-i trămite în contra gloanțelor și baionetelor — este o crimă; dar a lumina pe cei resculați, a le arăta, că rescoala fie parțială, fie generală, fără chibzuință, fără un ideal bine determinat e o greșală, este datoria unui om cinstit; a nu lua parte la rescoalele create prin chiar firea lucrurilor este o greșală.»
Iată dar modul de a vedea, de a cugeta și de a lucra a lui Niculai Joukowsky. Acest mod ne a fost comun tutulor celor din gruparea noastră, și conform acestui mod am lucrat.
Mult, sau puțin am făcut — viitorul va arăta. Un lucru însă e necontestabil — mii și mii de broșuri și cărți am tipărit noi, și am respândit în imperiul rus. Unele din broșurile noastre au fost respândite prin popor în zecimi de mii de exemplare, — și cartea cea mai populară, care a avut cel mai legitim succes printre lucrători «Chitraia Mecanica» a fost scrisă de un român din Basarabia, d. V.....u.
Am arătat cetitorului cine a fost N. Joukowsky ca om politic, ca cetățean, ca cugetător; nu-l voi putea însă descrie ca amic, ca tovarăș!
Pe lângă o erudițiune mare, acest om avea și o inimă, care palpita de iubire pentru toți, cari sufere, pentru toți, cari lupta pentru binele obștesc. Artist în suflet, muzicant de mare talent, el adese-ori ne ridica curagiul, ne îmbărbăta în momente de restriștie cu cântările sale la piano. Și sub degetele lui măiestre, în tăcerea nopților, adese ori osteniți de munca în tipografie, găseam odihnă sufletească, ascultând improvisațiunile sale sau divina muzică a lui Beethoven și Mozart.
Niculai Joucowsky a murit la Geneva în luna Aprilie anul acesta 1895 în vîrsta de 61 ani. Refugiații politici din nenorocita Polonia, din Rusia, Germania și Franța ’l-au condus până la ultimul locaș. Mie mi-a lăsat răposatul Archiva sa rusească, iar pe cea francesă a lăsat-o lui Élisée Reclus.