În exil/Michail Bacunin

Sari la navigare Sari la căutare
Procesul conspirațiunei lui Neciaeff În exil de Zamfir C. Arbore
Michail Bacunin
Extrădarea lui Neciaeff


II

MICHAIL BACUNIN

In curând, în luna Martie, tovarășul meu primi o scrisoare din partea lui Holștein, — care sosise la Locarno, un orășel situat pe malul nordic al lacului Magiore,— în care acela îl învita de a veni pentru a face cunoștință cu Michail Bacunin, stabilit la Locarno. Oelsnitz priimi invitațiunea și mă învită și pe mine să-l însoțesc. Simțindu-mă mai bine, și apoi știind că ’mi-ar fi prea urît să rămân singur la Arona, me hotării să-’l acompaniez, însă refusai de a face acum cunoștință cu Bacunin.

Pentru ce ?

Pentru că bănuiam că Bacunin știa despre toate cele făptuite în Rusia de Neciaeff, și dacă a rupt ori-ce relații cu acest nenorocit, a făcut-o numai și numai pentru a nu se compromite în fața societăței ruse, revoltate.

Bănuielile mele s’au dovedit absolut neîntemeiate, căci din contra, Michail Bacunin a fost una din victimele lui Neciaeff. M’am convins despre aceasta mai apoi; și nu de geabă Alexandru Herzen, marele scriitor rus, ’l-a numit pe Bacunin «Liza cea mare», comparându-l cu fetița sa, pe care o numea «Liza cea mică». Da; în toată afacerea lui Neciaeff, Bacunin jucase rolul unui copil nepriceput și naiv ca o fetiță.

Plecaserăm la Locarno. Sosind aci, Oelsnitz a mers să-și vază prietenul, care trăsese direct la Bacunin, iar eu remăsesem într’un han Albergo del Cavalo. A doua zi dimineața, pe când abia mă deșteptasem din somn, văzui întrând în odaia mea un uriaș bătrân, urmat de doi prieteni ai mei — Oelsnitz și Holstein.

— Scoală! Scoală, nenorocită victimă a lui Neciaeff! tună vocea uriașului.

Sării în picioare; am priceput că înaintea mea stă marele revoluționar rus Bacunin.

Am petrecut la Locarno aproape două săptămâni, și nici că am băgat de seamă. cum treceau zilele, atât de interesant ne-a fost tutulor de a asculta povestirile lui Bacunin, — despre viața sa plină de aventuri, despre Europa de la 1848, despre oamenii acestei mari epoce, ca Louis Blanc, Ledru-Rollin, Mazzini, Herzen, Cari Marx, Prudon, Carl Fogt etc. etc. Pe toți i-a cunoscut Bacunin, cu toți a fost în legături, și a lucrat pentru redeșteptarea popoarelor amăgite în speranțele lor revoluționare. Farmecul lui Bacunin, erudițiunea sa serioasă, temperamentul său nebiruit de suferință, dialectica puternică și devotamentul pururea cald pentru binele omenirei — ne-a biruit, ne-a fermecat.

Am fost învinși, convinși, gata de a ne jertfi pentru binele acestei omeniri nenorocite, gata de a intra iarăși în foc, fără a ne gândi măcar, că abia am ieșit din temniță și că nu ne-am vindecat măcar de boalele contractate în închisoare.

Bacunin era un nobil rus din cap până în picioare. În calitate de atașat militar pe lângă legațiunea rusă de la Viena, el la 1845 a rostit un discurs revoluționar la Praga, unde s-au întrunit revoluționarii poloni, fugiți din regatul Polon după înfrîngerea revoluțiunei de la 1880. Acest discurs, ținut de un militar în misiune, fusese comunicat împăratului Niculai, care ordonă imediat întoarcerea lui în țară. Pentru a’i comunica ordinul împăratului, ambasadorul din Viena îl cheamă la dânsul. Bacunin se duse la el.

— Ce poftiți, exelență? întrebă Bacunin.

— Am primit ordin de la Maj. Sa, ca să vă trimit imediat în Rusia.

— Dar ce s’a întâmplat acolo ? A isbucnit vr’o revoluție?! întrebă Bacunin.

— Cum? Ce revoluție? exclamă supărat ambasadorul.... dar....

— Dacă n’a isbucnit revoluție, ’l întrerupse Bacunin, atunci, exelență, cred că n’am pentru ce să mă întorc.

Și Bacunin salută pe ambasadorul rus, lăsându-l înmărmurit de mirare.

Militarul rus în misiune deveni un simplu refugiat politic. Din acest moment Bacunin cu tot aventul temperamentului său se aruncă în mișcarea revoluționară a Europei.

Iată părerile sale asupra Europei de la 1848 încoace:

Precum până la revoluțiunea cea mare nobilul a fost prototipul lumei feudale, tot așa precupețul, comerciantul și industriașul de acum, e prototipul lumei moderne. Precupețul e un tip intermediar între nobilul, cavalerul din evul-mediu, și între muncitorul din viitor. Cavalerul avea o fizionomie a sa proprie, el era o personalitate care ținea la demnitatea persoanei sale și nu depindea numai de averea ce poseda. Precupețul n’are nimic propriu lui, persoana sa e ascunsă, ștearsă, căci el nu e nimic, ci proprietatea sa, marfa sa, banii săi sunt totul. Cavalerul a fost un ignorant, un bețivan, gâlcevos, dar tot-dea-una gata de a muri pentru ceia ce credea că e dreptul său; el își avea codecsul său de morală, cinstea sa, pe care o apăra până la ultima picătură de sânge. Precupețul e omul pacinic, care’și apără interesele sale cu sfială, pentru că nu crede, ba chiar se îndoiește de drepturile sale; strămoșii sei, cu pălăria în mână stăteau smirna în fața nobililor, făcând mătănii până la pământ, și în același timp furând și înșelând la bani pe nobili.

Pănă când precupeții au fost striviți sub călcâiul nobilimei, ei formau în sinul lor o elită de oameni, cari în unire cu o parte din nobili s’au pus în fruntea mulțimei pentru cauza sfântă a desrobirei celor asupriți și desmoșteniți. Lupta acestor precupeți cu lumea feudală a fost frumoasă, plină de poesie, căci era plină de sacrificii. Dar după ce lupta s’a sfârșit în favoarea lor, Sancio-Pancha s’a așezat în lumea boerilor și a rupt ori-ce relații cu mulțimea sdrențuroasă. Sub influența precupețimei totul s’a schimbat în Europa. Cinstea cavalerească—s’a prefăcut în contabilitate dublă; buna cuviință—în îngâmfare; mândria — în lingușirea, parcurile— în bostănării și palaturile în oteluri și hanuri.

Ce sunt regulele moralei curente? Idei romane despre stat, și o constituțiune cu două puteri: salus populi și chacun pour soi. Evangelia și Bentham, religia și Schopenhauer, întreagă morala societăței moderne constă în regula, că cel care n’are trebue să adune, iar cel care are să păstreze, adunând mereu.

Cestiunea politică de la 1848, zicea Bacunin, a devenit esclusiv o cestiune precupețească. Viața societăței pare un joc de bursă; totul astă-zi nu e de cât prăvălie, restaurant, cârciumă. Englesii așa s’au obicinuit cu nomenclatura prăvăliei, în cât numesc vechea lor biserică anglicană Old shop. Astă-zi toate nuanțele, toate partidele din lumea politică formează doue lagăre mari: dintr’o parte sunt burghezii proprietari, din altă parte poporul muncitor. Unii sunt calici, alții plini de invidie. De aceia noi, revoluționarii ele astă-zi, nu putem sta nici într’unul din aceste lagăre, căci nici calicia nici invidia nu ne pot stimula ca să ne jertfim viața.

Regimul parlamentar modern, mai zicea Bacunin, n’are nimic comun cu vechiul Commonlaw anglo-sacson.

Europa modernă are două trăsuri caracteristice, ambele sunt din prăvălie, de la tejghea. Dintr’o parte fățărnicia, din alta etalagiul.

In Europa modernă totul a devenit simplu decor; așa de pildă țărănimea elvețiană e tot așa de ignorantă ca și cazacul din Ural, — posedă totuși o spoială oare-care de civilisație. Ați vorbit de sigur cu vr’un burghez elvețian! Nu-i așa că ați fost surprinși ce ignorant e el? O educație teoretică serioasă îi lipsește cu desăvârșire, pentru că bietul om n’a avut timp s’o facă fiind-că școala ’i-ar fi răpit mai mulți ani, și aceasta ar fi fost dăunător intereselor prăvăliei.

La noblesse oblige, zicea Bacunin, lucru logic însă, că precum drepturile nobilimei au fost fantastice, tot așa au fost și datoriile sale; dar totuși aceste datorii și drepturi se considerau de obligatorii.

Catolicismul impunea și mai multe obligațiuni. Cavalerii, și cei credincioși, când nu-și îndeplineau obligațiunile, simțeau remușcări de conștiință; și tocmai de aceia nu putea să se fixeze o normă a conduitei. Ei aveau obiceiuri și moravuri cari nu erau simple decoruri, ci se considerau ca un fel de ideal. Lucru firesc că noi, oamenii de acum, n’aveam ce face cu acest ideal. Procesul nobilimei ca și al catolicismului s’a sfârșit; ei sunt condamnați fără apel... Eu voesc să zic numai că burghezimea n’are absolut nici o obligațiune, și idealul ei este: înavuțește-te, folosește-te de averea adunată și vei trăi bine și vei muri ca un bun cetățean și bun părinte de familie! Lumea cavalerească și cea catolică trebuia să peară, dar peirea sa n’a fost pregătită de burghezi, ci de ideologi revoluționari ca Ulrich von Ilutten, ca Arnet Volter, ca J. J. Rousseau, Schiller, Goethe. Burghezimea numai s’a folosit de munca lor intelectuală, și s’a liberat nu numai de împărați, ci și de ori ce ideal. Iată dar în ce timp trist trăim noi! Atmosfera în care respirăm e foarte grea, de aceia eu unul respir mai liber în Italia și Ispania, de cât în Franța și Anglia; iată pentru ce în munții Elveției m’am ascuns ca într’o mănăstire!

De alt-fel Michail Bacunin nici că putea ieși pe aceste vremuri din Elveția; In Italia dânsul era condamnat la munca silnică, în Franța la moarte, iar în Germania ar fi fost arestat imediat și remis în mâinele Rusiei.

La 1848 Bacunin luase parte activă în mișcarea revoluționară germană, și la Dresda fusese ales dictator. Domnia lui în acel oraș a durat trei zile, după care revoluțiunea a fost înăbușită. Îmi aduc aminte de următoarea întâmplare din acel timp, despre care ’mi a povestit Bacunin în persoană:

— Fiind proclamat dictator, m’am ocupat înainte de toate de apărarea orașului, de oare ce armata regală se apropia. Inspectând locurile cele mai expuse, constatai că punctul cel mai periculos este podul peste care trebue neapărat să treacă armata. Mă gândii cum să ’l apăr? Atunci mi-a venit o idee ingenioasă. Știam că germanii sunt un popor civilisat, și că țin mult la operele de artă; de aceia poruncii ca la mijlocul podului să fie pus, tocmai pe baricadă, tabloul lui Raphael «madona Sicstina». Acest tablou se afla în muzeu. Apoi când armata a sosit în fața podului, trimesei pe un parlamentar ca să declare comandantului forțelor inamice, că dacă va trage focuri, are să nimicească un cap de operă al lui Raphace.

— Ei, și armata n’a tras focuri ? întrebai.

— Nici un foc. Comandantul porunci să se încunjoare podul.

— Dacă la Pelersburg s’ar fi întâmplat una ca asta, de sigur că tabloul lui Raphael se făcea praf.

— Acolo, respunse surîzând Bacunin, o asemenea stratagemă n’ar fi prins; rusul e selbatic, deci a expune pe Raphael ar fi fost o barbarie, dar în Germania e alt ceva.

După înăbușirea revoluțiunei în Germania, Bacunin a fost arestat și cu lanțuri la picioare a fost remis regelui Saxoniei. El era să fie condamnat la moarte, dar împăratul Niculai interveni, cerând extrădarea lui. Încuviințarea acestei extrădări, inamicii politici al lui Bacunin, adică marxiștii, au comentat-o apoi în defavoarea osânditulul, propagând odioasa calomnie că Bacunin a fost agent al Rusiei.

Extrădat Rusiei, Michail Bacunin a fost dus în lanțuri la Petersburg. Împăratul Niculai îl osândi la închisoare pe viață, și condamnatul a fost transportat în fortăreața Schluselburg, unde după porunca tiranului a fost pus în lanț, care ’i încunjura mijlocul, fiind ferecat de zid. În așa stare a trăit acest mare revoluționar rus patru ani de zile, perzând din cauza scorbutului toți dinții. Numai natura sa puternică putea să îndure groasnica temniță. După moartea împăratului Niculai, muma lui Bacunin căzând la picioarele împăratului Alexandru al II-lea ceru grațierea fiului său care se prăpădea în temniță.

— Numai moartea îl va libera din fortăreață, doamnă! a fost răspunsul blajinului Alexandru al II-lea.

Apoi prin manifestul de grațiare dat de acest împărat în ziua încoronărei sale, Bacunin a fost scos din închisoare și expediat pe viață în Siberia de răsărit.

În timpul acela guvernatorul general al Siberiei era Muravieff, supranumit Amursky. Un om cult, și care în curînd se înprietini cu Michail Bacunin. Avend nevoie de un om inteligent, pentru descrierea litoralului siberian de a lungul rîului Amur, unde guvernul rus avea de gând să creeze un șir de colonii militare de cazaci, Muravieff-Amursky se adresă la Bacunin, însărcinându’l cu misiunea grea de a face o călătorie prin acele locuri sălbatice. Bacunin primi însărcinarea și în curând plecă din Irkutsc. Ajungând la rîul Amur, el își îndreptă calea spre portul Petrosavodsc, unde se îmbarcă pe un vas american și fugi în America. La 1861 Bacunin era deja la Londra.

Iată ce scria despre această originală figură revoluționară rusă celebrul publicist rus Alexandru Herzen:

«Bacunin e la Londra...... Bacunin înmormîntat în cazemate, perdut în Siberia de răsărit, a apărut îară-și plin de viață, superb, printre noi — Redivivus et Ultor am fi zis, dacă vorbeam de groasnicul Pugacioff... iar nu de Bacunin. Noi n’avem ce face cu răsbunarea, avem prea mult de lucru, Bacunin vine la noi plin de iubire pentru poporul rus, plin de energie, de speranțe, de forțe oțelite în aerul curat al pustietăților Siberiane. Cu Bacunin parcă învie umbrele anului 1848!

«Activitatea lui Bacunin, până la închiderea sa în citadela Königstein din Germania, a fost pur filosofică. Elevul strălucit al lui Hegel trăia în lumea abstracțiunilor, apoi a devenit socialist-revoluționar, iar acum, nădăjduim că va deveni socialist-rus.

«Bacunin a părăsit Rusia la 1841; la 1845 a fost amestecat în procesul socialiștilor elvețiani; celebrul Bluneli îl denunțase guvernului rus, țarul îl poruncise ca imediat să se întoarcă,— el a refusat. Niculai porunci să fie judecat. Senatul îl condamnă la perderea drepturilor de nobil, și cele-l-alte. Bacunin se stabilește la Paris.

«Acolo, în ziua de 29 Noembre 1847, Bacunin a rostit un discurs la întrunirea Polonilor cari serbătoreau aniversarea revoluțiunei Polone. El era cel dintâi rus, care a întins nenorociților Poloni mâna, osândind guvernul rus pentru toate crimele comise în contra Poloniei. Discursul a avut mare importanță, căci Hizo a dat afară din Paris pe Bacunin, dar n’a avut Bacunin destul timp de a se stabili la Bruxel, și la rândul său și Hizo a fost dat afară din Paris decătre Ludovic-Filipp. Bacunin s’a întors imediat la Paris, unde a luat parte la viața politică Lamartin privea rău activitatea lui, deci Bacunin trebui să plece îară-și. In acest timp la Praga s’a adunat un congres de slavi, la care a luat parte activă Bacunin, scriind un program pentru partidul socialist-slav. Boemii au acceptat acest program, dar Windischgretz a risipit congresul socialist cu ajutorul tunurilor austriace. Părăsind Praga, Bacunin ’și încercă contrariu lui Palatsky, de a uni pe democrații unguri cu slavii, căci ungurii și p’atunci se luptau pentru independență. Unirea s’a făcut însă cu polonii, și la congres a venit din partea maghiarilor comitele L. Teleki. Bacunin voind să întărească această unire și cu democrații germani, a aceptat postul de dictator la Dresda. Acolo el s’a acoperit de glorie, pe care nici dușmanii lui (sic!) n’au putut-o tăgădui; după luarea Dresdei de Prusieni, Bacunin a fost arestat la Chemniț si trimis în citadela de la Konigstein. D’aci se începe martiragiul său lung.

«Să amintim în treacăt, că Bacunin a plătit foarte scump nobila sa greșală, de a fi avut ilusia imposibilă de realisat, de a lucra în comun cu democrații germani. La majoritatea germanilor e prea desvoltată ura în contra noastră. Știm că luptătorul german lucrează în folosul poporului german, dar nu ne mirăm de asta, ci îl admirăm. Dar germanul așteaptă de la un rus și un slav să disprețuiască poporul său, și să-i ducă civilisațiunea germană, uitând că pentru aceasta avem în afară de Petersburg — Cur-Estul și Liflanda, iar boemii au pe slavii din Apus și pe Austria.

«Pe când regele Saxoniei era să subscrie verdictul de moarte a lui Bacunin, Heibner și Kokker, publiciști germani, scrieau în ziarele lor, că Bacunin e un agent rus, adică agentul guvernului rus. Regele s’a oprit și a schimbat pedeapsa cu moarte în pedeapsă cu temniță, Umwalzungsmännerii nu s’au oprit și’l au urmat cu calomniile lor.[1]

«In Maiu 1850 Bacunin cu fieare la picioare a fost adus la Praga, unde guvernul Austriac vroea să afle de la condamnatul pe viață toate amănuntele privitoare la mișcarea slavă; Bacunin a refusat de a spune un cuvânt măcar, apoi aflându-se că proseliții săi voiau să-l scape, Bacunin a fost transferat la Olmütz, unde încatenat de un zid a petrecut șase luni — închis într’un mormânt de granit. După aceasta guvernul austriac ’l-a extrădat rușilor. La granița Rusiei Bacunin a fost descatenat, lanțurile austriace au fost înlocuite cu lanțuri ruse.

«Trei ani de zile a petrecut apoi Bacunin în revelinul Alexeevski din fortereța Petro-Pavlovskaia. La 1854; el a fost transferat la Schuzelburg.

«A venit domnia lui Alexandru al Il-lea. S’au proclamat fel de fel de amnestii. Despre Bacunin nici un cuvânt. Împăratul cu mâna sa a șters numele lui de pe lista amnestiaților. Muma lui a remis țarului o petițiune, împăratul a luat’o și cu voce blajină a respuns:

Tant que votre fils vivra, madame, il ne sera jamais libre!

La 1857 Bacunin a fost exilat în Siberia de răsărit. După opt ani de temniță a început exilul în Siberia.

«Adierea unei vieți noi s’a simțit în Rusia; Austria învinsă dă îndărăt, stindardele italiene fâlfăiau la Milano. Bacunin ne povestea cum la Ircutsc dânsul urmărea pe Garibaldi și Italia care se libera. A fi condamnat, la vârsta de 47 ani, plin încă de vlaga vieței, a remânea simplu spectator perdut în fundul Siberiei — era greu. în destul a plătit el entusiasmul tinereței, credința în posibilitatea unei alianțe cu democrația germană. El se hotări să fugă din Siberia.

«Pleacă la Amur, acolo se îmbarcă pe o corabie americană și merge la Iucatona, în Japonia. Deci Bacunin era cel dintâi refugiat politic care se adăpostise în Japonia. De acolo el veni la St. Francisco. Din New-York el sosi la Liverpol, iar în ziua de 27 Decembrie noi îl îmbrățișarăm la Londra.

«După 14 ani de suferințe, cu semnele de lanțuri la picioare, slăbit de temniță și exil, Bacunin a fost întîmpinat cu brațele deschise de amicii săi și cu lacrimi în ochi,—iar de germani tot cu vechea ură. Un ziar german radical a amintit imediat despre verdachtiger Character al acestui uriaș.

«Dar, germanii au dreptate! Bacunin și noi suntem în adevăr agenții poporului rus, noi lucrăm pentru acest popor, suferim pentru dânsul. E rău însă, că germanii din Prusia uită că guvernul din Petresburg e german.»

De atunci și până la întâlnirea mea cu Bacunin au trecut zecimi de ani; eu am cunoscut pe Bacunin la apusul vieței sale, când dânsul se ocupa cu organisarea alianței democratice.

Fermecat de credința acestui om în definitiva biruință a dreptăței, entusiasmat de puterea caracterului său, precum și de titanica energie ce desfășura el, a fost destul ca să stau cu densul două săptămâni de zile pentru a deveni unul din adepții sei fanatici. Bacunin nu lasă să-i scape o ocasiune pentru a înregimenta în armata sa revoluționară pe un nou venit.

In curând între el și noi, cei sosiți, se începu o convorbire privitoare la «ce e de făcut» față cu starea politică din lăuntrul Rusiei. După o critică aspră a conspiratorilor din procesul Neciaeff, după analisa amănunțită a stărei morale în care lângezește pătura cultă din Rusia, hotărârăm să încercăm o nouă organisare a elementelor revoluționare din imperiul Țarilor. Ca punct de plecare, convenirăm ca grupul nostru de patru inși să fie deocamdată centrul de unire al revoluționarilor din Rusia cu revoluționarii din Apus.


  1. Aceleași calomnii le-au raspândit apoi și Marx cu proseliții săi, Engels e tutti quanti