În exil/Iarăși la hotarele Basarabiei. Contrabandiștii ovrei

 

XI.

IARĂȘI LA HOTARELE BASARABIEI. CONTRABANDIȘTII OVREI.

La Geneva mă așteptau mai multe scrisori din Rusia, mă așteptau tovarăși de muncă, mă aștepta tipografia.

Cercul revoluționarilor din Moscova, într’o scrisore transmisă mie prin intermediul lui Eugeniu Lupu din Iași, cerea grabnic ca să-i expediez 10,000 de «Chitraia mehanica», 10,000 de «Patru frați», o poveste tendențioasă pentru popor, 10,000 bucăți din scrierea lui Flerovsky «cito eto bratti» și o a două edițiune din cartea mea despre a «Comuna din Paris». Lucru firesc, că o așa mare comandă ca să fie executată într’un timp foarte scurt, era absolut imposibil. Primo din cauză că la tipografia noastră n’aveam de cât trei lucrători culegători; secundo, că ne lipseau mijloacele necesare pentru tipărirea unei așa mari cantități de cărți și broșuri. După o sfătuire cu amicii grupului «Rabotnik» am luat hotărârea de a tipări numai pe jumătate comanda făcută, iar în ceia ce privește a doua edițiune a cărței «Comuna din Paris», eu unul am refusat categoric de a o retipări de oare-ce, precum aceasta foarte des să întâmplă, m’am convins despre mediocritatea scrierei mele, deși dânsa în public a avut un mare succes. Așa dar, comanda micșorată într’un mod așa de simțitor putea să fie executată la termen.

Ne am pus pe lucru și lucrând câte 14 ore pe zi — am dat’o gata. Dar abia am expediat cele 15,000 de broșuri pentru popor spre granițele Basarabiei și mă pomenesc cu o depeșă din Iași:

Suis Jasy, envoyez immediatement transports, adresse comme recu, cinque transports, repondez telegrafiquement

Rijn

Neînțelegând ce fel de cinci transporturi cere de la mine delegatul grupurilor din Moscova, telegrafiai imediat lui Eugeniu Lupu, cerând lămuriri. Drept lămuriri primii o scrisoare peste patru zile; această scrisoare era din partea lui Zdanowici, care mă chiăma la Iași pentru afacerile privitoare la organisarea nouă a transporturilor noastre peste granița Prutului. Mai multe amănunte în această privință, cerea în adevăr presența mea.

Așa dar trebuia să plec. Pentru a trece prin Austria și mai cu seamă prin granița de la Suceava îmi trebuia un pașaport; ceeace ca refugiat politic, nu aveam. Luai un pașaport elvețian și plecai via Cernăuț.

La Iași găsii pe Zdanowici, și împreună cu dânsul am așteptat sosirea transporturilor de cărți. Când coletele cu cărți au sosit, ne am ocupat de confecționarea pachetelor, în greutate de 20 kil. fie-care; apoi le am transportat cu carele la Sculeni.

Aci am găsit lucrurile foarte schimbate, contrabandistul ovrei, prin intermediul căruia transportam cărți până acum, murise ; trebuia prin urmare să găsim un alt jidan. Cu ajutorul lui Eugen Lupu am avut din Iași recomandațiuni de la niște ovrei către un ovrei din Sculeni; merserăm la dânsul.

Spuindu’i ce ne trebue, ovreiul ne dete un răvaș către un coreligionar al său din Sculenii Rusești.

— Acest om are să vă facă tot! zise el.

— Și putem să fim siguri de dânsul ? întrebai.

— Ai vei-mir ! ca d’un rabin. Este un ovreu cinstit și are un cap așa de cuminte, așa de cuminte, în cât toți ovreii îl cunosc.

A doua zi, împreună cu Zdanowici, trecurăm granița Prutului prin vad, având de călăuză pe un țăran român. La Sculenii rusești fără nici o bătae de cap am găsit pe ovreiul nostru Moise Vorojbit.

Era în adevăr un tip de ovrei, uscat, înnalt, nervos, cu barba roșie și niște ochi negri plini de expresiunea unei energii fără seamăn.

Moise Vorojbit merită ca să-i fie povestită biografia. Născut în blagoslovita Polonie, înainte cu trei-zeci de ani el a părăsit satul său natal, și a plecat în lume, căutând locuri mai mănoase pentru a-și face carieră. Părăsindu-și satul, el n’avea cu dânsul de cât doi desagi, plini cu fel de fel de cârpe, cămăși rupte, lădița cu rugile și o veche carte ovreiască cabalistică numită «Zogar».

Vorojbit își îndreptă pașii spre Basarabia, pământul făgăduinței pentru ovreii vagabonzi din Galiția.

Moisele din chiar fragedai copilărie făgăduia deja mult, așa că cahalul local îl privea ca pe un luceafăr, ca pe un viitor rabin, și inscusit tălmaciu al legilor talmudiste. În vârsta de nouă ani băiatul înota ca un pește în apele tulbure ale Talmudului, cu ușurință dezlega problemele cele mai încurcate, șaradele, concepțiunile cele mai paradoxale și cele mai caziustice, explica cuvintele cele mai neînțelese ale vestiților rabini etc. În vârsta de 13 ani Moisele a pronunțat un discurs strălucit în marea sinagogă a târgușorului vecin în presența unor renumiți cunoscători ai Talmudului, făcând cu această ocasiune citațiuni numeroase din tractatele cele mai renumite ale Talmudului din Ierusalim Babilon și a celor 40 de comentatori a acestei cărți sfinte. Privind pe acest băiat uscat, palid, slab, care gesticula îmbrăcat în talasurile albe ca zăpada, Sura-Chaia, mumă-sa, plină de mândrie, zicea:

— Moisele meu va fi conducătorul poporului ales de Dumnezeu!

— Fiul tău, Sura-Chaia, ziceau bătrânii ovrei va fi hoan!

Când băiatul a împlinit 16 ani, ovreii cei mai avuți de prin vecinătate, cârciumarii, arendașii comercianții de grîu îl priveau ca pun bun mire pentru fetele lor.

In acest timp Moise Vorojbit plecă cu tatăl seu la Niloviț, unde în fața întregului sinclin de oameni învățați trecu strălucit examenele pentru gradul de rabbin. Gradul însă nu l-a căpătat, de oare-ce nu-i crescuse încă barba. Trebuia deci să mai aștepte și să se căsătorească. Și Moisele s’a căsătorit.

— Soția mea, ne povestea Moise Vorojbit, era dintr’o casă bogată, tatăl ei avea două cârciumi și o dugheană la Niloviț. După contractul de căsătorie aveam să primesc un săculeț de cherbeli, un ceasornic de aur cu lanț, două perechi de haine de atlas, și mai aveam dreptul să trăiesc patru ani în casa socrului meu. Afară de asta mama mea a mai primit o sută de fiorini pentru a cumpăra măgrele și inele pentru nevasta mea.

Soarta fie-cărui om e în mânele providenței. Bietul Moise n’a fost fericit cu soția sa, care era cu patru ani mai mare de cât dânsul, și nu-l iubea de loc. După căsătorie tînăra femee descoperi multe cusururi în persoana soțului ei. Moise era p’atunci un băiat slăbuț, anemic, care nu corespundea de loc tinerei femei pline-de sănătate. Înainte de toate atât dânsa, cât și muma ei s’au încercat să-l vindece. L-au îndopat cu tot felul de medicamente, ’l-au descântat pe la rabbini și pe la babe — dar totul a fost în zadar. Moise Vorojbit era un talmudist puternic, dar un om slab de corp.

În satul său natal, din fundul Galiției, toți ovreii erau misnagesi adică inamicii Cabbalei, și din contra, prozeliții Talmudului pur și simplu. Chassizi, adică proseliți ai misticismului, cari propoveduesc că lucru principal nu constă în Talmud ci în credința arzătoare în Dumnezeu, nici că existau p’acolo Din nenorocire Moise se interesa tocmai de Cabbală. Un ovrei oare care ’i-a dăruit mai multe cărți cabalistice apoi el a mai cumpărat «Koranul» și a început să studieze misterele științelor cabalistice.

— Îmi aduc aminte, ne zicea Vorojbit, de acel timp când mă ascundeam într’un unghiu al sinagogei noastre umede și întunecoase, și mă cufundam în citirea cărților cabalistice, nădejduind de a descoperi toate tainele pe cari îngerul Raziel le-a transmis lui Adam. Apoi de la cabbala contemplativă am trecut la cabbala activă, aveam de gând să fac miracule : să transform petrii în aur, să învii pe morți, să mă fac nevăzut etc.

In curând faptul că Moise a devenit chassid a fost descoperit de comunitatea ovreiască. Misnageții se ridicară în picioare, femeia sa ceru divorț, si bietul tînăr a fost dat afară din casele socrului său; apoi s’a văzut silit să părăsească și satul său natal.

Trecând pe furiș granița rusească Moise Vorojbit nu s’a oprit de cât în Basarabia, și anume la Sculeni.

— Aci m’am oprit, ne povestea ovreiul, pentru că a fost șabăs. M’am adăpostit la această cârciumă, pe care o ține un ovrei bun. Am fost primit bine, Dumnezeu să ție în mizericordia sa pe stăpînul acesta. Am fost flămând și m’a ospătat, am fost ostenit și m’a odihnit. La masă, stăpînul meu, după ce am mâncat bine, din cughel și din țimes ’mi-a dat vin.

— Bea vin cât poftești, îmi zicea el, la noi vinul e eftin.

— Ce țară bogată și frumoasă! ziceam eu atunci.

— Sunt un ovrei fără carte, zicea apoi stăpînul, dar totuși văd că d-ta ești un cărturar si om învătat. Dacă vrei, rămâi la mine în calitate de melamed (profesor). Aron și Leiba sunt băeți măricei și trebue să înceapă a învăța.

— Apoi după ce am primit propunerea jupânului, el m’a mai întrebat daca am drept de a fi șohet, căci în acel caz aș putea să locuesc la cârciima sa de pe drumul cel mare, spre Lopușna, și cu mina vor trăi și băetii lui, Aron și Leiba.

— Am dreptul să fiu nu numai șohet dar și rabbin! îi respunsesem eu, și ’i-am arătat certificatul meu.

— D’atunci am rămas aici.

Așa dar rabbi Moise a fost guvernor și șohet adică măcelar ovreiesc. În calitate de pedagog și duhovnic el trăia ba la Scu-leni, ba lângă Sculeni pe șleachul cel mare care duce spre Lopușna,—de cinci ani deja.

In acești cinci ani de zile rabbi Moise s’a transformat: a devenit sănătos, s’a întărit fisicește, de și a rămas uscat, din causa temperamentului său nervos. Cârciumarul în casele căruia locuia el era un ovrei de rând, și de aceea mult se mândrea având un cărturar și om învățat în casă; jupâneasa, soția cârciumarului, se închina dinaintea lui Moise, care ’i-a mărturisit că cunoaște misterul de a isgoni spiretele rele, și de a vindeca femeile de sterilitate. Ambii soți considerau pe rabbi Moise de patronul lor, și mulțumeau providenței că a adus la pragul lor această minune. Încetul cu

Încetul cârciumarul începu să se sfătuiască cu profesorul copiilor săi în toate daraverile sale, încredințându-i misterele afacerilor ambeler cârciume.

Amândouă aceste cârciume din Sculeni își aveau mușterii lor!

Rabbi Moise mult timp nu pricepea de unde vine avuția jupânului cârciumar. Mai cu seamă cârciuma solitară de pe marele șleach, nu producea nimic. Din când în când apăreau pe acolo niște mutre suspecte cari aduceau herghelii întregi de cai, apoi beau și mâncau la cârciumă zile întregi, și în fine dispăreau, luând une ori cu ei și pe jupânul cârciumar. Rabbi Moise se hotărî să pătrundă misterul. La început jupâneasa îi explica multe, iar la urmă jupânul în persoană îi încredința secretele. Rabbi Moise a aflat că ambele cârciume sunt centre pentru hoții de cai, cari se adună venind din Bucovina și România. La cârciuma de pe șlech caii furați sunt asortați ; cei mai buni sunt vânduți în Podolia, iar restul se trece în guvernământul Herzon.

Aflând Moise secretul, ca om cuminte încetul cu încetul începu a face cunoștință, cu hoții de cai, cari în curând deveniră prietinii săi, pentru că au descopont că el este vrăjitor. Pentru prorociile sale cabalistice Moise primea cadouri în bani. În curând după aceasta rabbi Moise deveni un fel de Pithia, transformând cârciuma din Sculeni într’un fel de templu delfic, în care dânsul era adevăratul oracol. Studiind afacerea și împrejurările, cunoscând oamenii, el a devenit în urmă conducătorul contrabandiștilor și a hoților de cai, și toți contrabandiștii de pe malul Prutului îl cunoșteau bine.

In vremea când ’l-am cunoscut eu, Moise Vorojbit era deja o persoană importantă la Sculeni; vameșii ruși, ofițerul de geandarmi și chiar Stanovoi îl salutau, iar subofițerii îi dau mâna și îl întrebau de sănătate.

Rolul seu a ajuns în Sculeni la 1873—74 la apogeu; influența acestui ovrei p’atunci era în adevăr nemărginită atât printre contrabandiși, cât și printre autoritățile locale rusești; caii de la trăsura lui Stanovoi erau cumpărați de la Moise, stofa de mătasă pentru rochiile cocoanei lui Stanovoi erau de la Moise, ceasornicul de aur al căpitanului de geandarmi Agafonoff era dar de la Moise, și așa mai departe.

Mintea talmudistă a lui rabbi Moise pe aceste timpuri schinteia de planuri originale, cu ajutorul cărora dispăreau de pe la proprietari herghelii întregi, iar granița de lângă Sculeni ferbea de mărfurile austriace de contrabandă. Iată dar cu ce oameni trebuia să avem a face, pentru a introduce cărțile noastre în Rusia.

Dar să isprăvesc cu interesanta persoană a lui Moise Vorojbit, a căruia viață a avut un final foarte tragic. Sunt sigur că cetitorul nu va fi supărat de această parantesă în desvălirea peripețiilor vieței mele în exil. Figura contrabandistului Moise este și ea o trăsură caracteristică în torentul evenimentelor dramatice de cari e bogată viața unui proscris.

La 1876 cârciuma din apropiere de Sculeni, aceia de pe șleachul dinspre Lăpușna a ars până în temelie. Unde au dispărut locuitorii săi — nimeni nu știa pe atunci. Această dispanțiune a vătămat mult daraverile noastre cu cărțile, și din acest an am fost siliți a schimba granița, făcând transporturile pe la Galați.

Mult timp după aceasta ovreii noștri din Iași nu știau unde se află Moise Vorojbit. Se povestea însă că cârciuma de lângă Sculeni a fost arsă de cârciumarul în persoană, care împreună cu Moise a aflat că a sunat ora când israeliții trebuia s’o părăsească, de oare-ce se pregătea sosirea Faraonilor cu poliția. Moise Vorojbit, ca anticul proroc Moise, trecu Prutul prin vad, și se mută în România. La Târgu-Frumos, la Podu-Iloaei, aparițiunea sa în calitate de țadic a produs mare impresie printre ovreime.

Pe la sfârșitul anului 1876 unul din amicii mei din Chișinău ’mi-a povestit următoarele :

— Știi unde se află acum vestitul Moise Vorojbit?

— In Romania, am auzit, respunsei eu.

— Așa!... L-am întâlnit la Chișinău, unde trăiește sub numele de Moșea Paikelfinger, supus român, având și pașaport român în toată regula.

— Ce zici? Și cu ce se ocupă?

— Trăește într’o stradă de lângă vechiul Bazar, și pe fereastra locuinței sale este lipit următorul anunț, scris cu mâna în jargon ovreiesc : Da wohnt Rabbi Mosche Paikelfinger. La noi, la Chișineu — toți îl cunosc. Dacă se face în oraș sau în împrejurimile orașului vr’o hoție, furt sau tâlhărie, păgubașii merg direct la Moise și ’i plătesc după taxă, și Moise găsește perfect unde se află calul furat, sau banii și lucrurile furate. Taxa pentru vrăjitorie este proporțională cu valoarea lucrurile furate.

— Și poliția ce zice despre această vrăjitorie.

— Nimic! Am auzit că chiar polițmaistrul din Chișinău, când nu poate descoperi pe tâlhări și are necesitate de a se recomanda superiorilor săi, recurge la vrăjitoria lui Moise, și tot-d’auna în acest cas lucrurile furate se găsesc.

La 1879, adică după răsboi, auzisem în fine că ’i s’a înfundat lui rabbi Moise. În acest timp Basarabia devenise adevărata pădure din Vlăsia. Hoții și tâlhării din cele mai îndrăsnețe se succedau una după alta. În fine într’o zi niște tâlhari au omorît pe un popă catolic. Mulțumită energiei unui tînăr judecător de instrucție s’a dat de urma unor lucruri furate de la popa, și aceste lucruri s’au găsit chiar în locuința lui rabbi Moșea Vorojbit. După ordinul guvernorului general, afacerea imediat a fost transferată la consiliul de răsboi, si inculpații au fost judecați de tribunalele militare. Dovezi că Moise Vorojbit ar lua parte directă la hoții și omoruri — nu s’au descoperit, dar s’a dovedit că vindea lucrurile furate.

Când rabbi Moise apăru dinaintea judelui de instrucție, avea un aer foarte degajat. — Mărturisește, că tu ai omorât pe preotul catolic! îi zicea magistratul.

— Eu!? Când am fost șohet, îmi venea scârbă să tai o găină, și d-ta voești să fiu capabil de a omorî un om! Ce crezi d-ta, n’am frică eu de Dumnezeu?!

— Dar atunci știi cine ’l-a omorât.

— Știu... Au făcut rău, căci eu i-am oprit de a omorî.

— Atunci denunță-i. Pentru tine e mai bine, căci știi bine, că tribunalul militar te va condamna la moarte.

— Ai wei mir!.... Cu toate astea, nu pot să-i denunț, căci am făcut jurământul cel mare, și am sărutat cartea «Zogar» și nu pot acum să-mi calc jurământul.

Aceste amănunte din procesul lui Rabbi Moise le copiez din ziarul «Basarabskie Wiedomosti» de pe acel timp. Mai jos ziarul din Chișinău a tipărit următorul epilog din viața lui Vorojbit:

«Azi, pe la orele 4 dimineața, în curtea temniței a fost executat vestitul criminal Moșea Vorojbit, condamnat de tribunalul de răsboi la spânzurătoare. Cu o jumătate de oră înaintea săvârșirei pedepsei, la arestant a sosit rabbinul pentru a-l pregăti la moarte. Arestantul însă în loc de a asculta pe duhovnicul său, intră cu dânsul intr’o discuție teologică, și să încercă a demonstra rabbinului că după Cabbală ovreii sunt datori a crede într’un Dumnezeu în trei hipostase. După această discutie arestantul concediase pe rabbin, zicând directorului temniței:

«— Rabbinul ăsta e un am-oarats (ignorant!)

«Spre locul de execuțiune condamnatul a mers ferm, și când călăul l’a îmbrăcat cu lințoliul și i-a pus ștreangul, arestantul s’a adresat către procurorul militar zicând cu o voce tare :

«— Domnule'procuror, să știți că n’am ucis pe popa catolic... Nu sunt tâlhar!»

Așa și-a isprăvit viața Moise Vorojbit, șeful contrabandiștilor din Sculeni.

Și acum să închidem parantesa, și să revenim la firul povestirei noastre.

Ne-am înțeles foarte bine cu Moise Vorojbit, și trecând cu ajutorul lui îndărăt pe pământul României, a doua zi chiar am transportat, fără nici un accident, întregul nostru transport de cărți.

Îndeplinind în așa mod sarcina, Zdanovici plecă spre Chișinău, iar eu, după o ședere de câte-va zile la Iași, me întorsei iară-și la Geneva.

---