Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/313

Această pagină a fost verificată

s’au adunat la Zürich toți refugiații politici din imperiul rus, și au pus acolo temeiul unei tipografii, destinate specialmente pentru a tipări cărți și broșuri socialiste, grupul în cestiune a devenit și el socialist, și, pe seama sa proprie organisă tipografie nouă la Geneva. Tipografia aceasta însă n’a existat lung timp, și după ce a tipărit câte-va cărți și broșuri a fost închisă de grup. Propaganda făcută la Zürich de a merge «în popor» a produs scisiune în grup: o parte din membrii, în frunte cu Ceaicovsky, au format o religiune, al cărei principiu fundamental a fost credința că omul e dator a se perfecționa moralicește pe pământ, tinzînd a se transforma din om în om-dumneseu. (Bogo-celovek). Ceaicovsky cu o parte din proseliții sei a plecat apoi în America, unde a creat o comunitate relgioso-sociahstă. Comunitatea aceea, după o existență efemeră s’a desființat, și astă-zi întemeiătorul ei, Ceaicovsky, trăiește la Londra, unde lucrează la niște ziare englese. Altă parte din membrii grupului din Petersburg, precum am zis, au luat parte la mișcarea socialistă. În fruntea acestora au fost oameni ca Dumitru Clementz, Krawcinsky, Payewsky, Axelrod.

Procurorul, în actul său de acusație, îmbrățișând