fost fratele omonim, din Cipru, al lui Petru Cercel, la Arhive, unde rapoartele din Turcia adăugeau zilnic la cunoașterea trecutului românesc, dădeam și peste relații întâmplătoare cu pribegi ca acea tînără și șireată țiitoare a lui Gheorghe Ștefan, Ștefania Mihailova, care, înainte de o mare aventură la Moscova chiar, se prezintă ca legiuita văduvă a bătrînului ei concubin. Iar seara, după osteneli așa de bogat răsplătite, în fața ochilor obosiți se strecurau apele de argint ale largii Elbe, iar pe povîrnișul malurilor prefăcute în grădini se întindeau pentru încîntarea sufletului straturi de flori măiestre, cu iubire pregătite, care duceau mintea la Versailles și la cele două Trianon, pe care August al II-lea și al III-lea cătaseră cu ambiție să le copie și în reședința lor electorală din Germania, ca și în Varșovia, care și pînă azi păstrează credincios această influență a eleganței franceze.
Puteam crede că voi găsi alte asemenea corespondențe la München, unde pe o cumplită vreme de iarnă, cu un ger care te tăia, am debarcat pentru a continua studiile care mă stăpîneau așa de mult.
Lumea era aici alta, atîtea erau, și sînt, fără îndoială, și azi deosebirile dintre multele Germanii pe care nu le-a fost redus la același numitor, ca provinciile franceze, și ele pe vremuri atît de diferite în toate privințile, aceeași dinastie, cu puteri absolute, aceeași modă, căreia nimeni n-are dreptul să-i reziste. Berăriile, de unde-mi aduceam și eu, în apartamentul studențesc din Türkenstrasse, cu greoaia poartă de fier, porția cotidiană de bere, erau pline de lume, și am văzut, în zile de mare serbătoare și soldați cu leul Bavariei pe coif împleticindu-se pe stradă. Și la bibliotecă, unde găsisem atîta de lucru pentru manuscripte, conservatorul cu barba lungă, rotundă, turna pe gît în fața mea o sticlă întreagă și tremura apoi din picioare. Nu mai era aceeași ordine firească și distincție
