Uitați-vă la Nenea Nae Ipingescu, gravul ipistat din «Noaptea furtunoasă», cu cât tact și cu câtă discreție știe el să cultive amiciția cetățeanului Titircă și stima întregii familii a acestuia! Cu câtă vervă lămurește pe amicul său asupra binefacerilor sufrajului universal, preconisat de tânărul Rică Venturiano! Cu câtă seriositate desleagă el, la sfârșitul piesei, încurcătura, când recunoaște pe romanticul publicist, pe care-l admiră prin luminată convingere ! — Ipingescu, acest tip de farsă groasă, se ridică, prin interpretarea sobră și rafinată a lui Brezeanu, la dignitatea adevăratei comedii.
Aceași favoare o capătă prin interpretarea lui Brezeanu și tipul revoltător de trivial al Cetățeanului turmentat din «Scrisoarea perdută». Artistul nostru se afirmă și aci ca un talent de elită, confirmând încă odată clasicul precept că și un monstru urâcios, redat de artă, trebue să placă. Din acel respingător alcoolic, Brezeanu face o nesămuit de interesantă întrupare. Are acest Cetățean turmentat atâta dulceață în ochi și pe buze, atâta măsură în mișcări, atâta onestitate și mansuetudine în suflet, încât încetează a mai fi un tip real înjosit; el se ridică sus și ia proporțiile largi și demne ale unui tip abstract: simbolul unui popor întreg... Uite-l! În schimbul unei închipuite îndreptățiri de sufraj, el este, aci îmbrățișat, aci îmbrâncit, când curtenit, când batjocorit, — rând pe rând, aplaudat, huiduit, ridicat pe brațe, tăvălit prin noroi, pupat, bătut, îmbătat și mistificat; arareori, parcă și-ar înțelege lucid ciudata soartă, dar e pe loc iar buimăcit de câte i se-ntâmplă; mâhnit, dar tot glumeț; beat, dar cu minte; vițios, dar cinstit, se supără o clipă de ceea ce, pricepând turbure, simte limpede că se face cu dânsul; apoi, recăzând de bunăvoie în amăgire ca într-o ultimă scăpare posibilă, urmărește cu tenacitate suprema lui mângâiere, — sâmburele mistificării! rădăcina soartei lui!—caută mereu și fără preget să afle de la măcar cine, până nu se-nchide urna: «el!. . . pentru cine votează?... el!». Și în sfârșit, — lumea noastră nu-i atât de rea cât se spune! — i se dă mângâierea: află în sfârșit de la doamna Trahanache pentru cine votează și, triumfător,
