Dar ea îl strânge iar și zice:
– Și... pe urmă, uite... Frățiorii mei... Nu e bine să mai stea așa degeaba... M-am gândit să le faci dumneata rost de un capitălaș, să s-apuce și dânșii' de vreo negustorie, că sunt gogeamite găliganii acuma, nu mai face să se lase tot în spinarea bătrânului: pun-te masă! scoal-te, masă!… Ce zici dumneata, nu zic bine?
– Dragă puiule, nu știi că eu zic ce zici mătăluță?… Adu-mi aminte mâne dimineață... Acuma, hai să-i tragem un somn.
– Mai dă-mi o guriță, Ianulică, parigboria tu kosmu!
I-a mai dat o guriță, și au adormit ca niște copilași scăldați.
A doua zi, s-a isprăvit daravera: au fost înzestrate surioarele amândouă și amândoi frățiorii încăpuiți; iar peste vreo câteva zile, după ce i-a dăscălit pe larg cumnatul mai mare în toate privințele negoțului, ca om încercat, au pornit, cu chimirul plin, după marfă - unul, cu corabia, de la Galați cătră Smirna înspre părțile răsăritului; altul pân Brașov, spre părțile apusului cătră Lipsca, în chervan, cum umblau negustorii p-atunci.
Nu mai încăpea-n piele kir Ianulea de fericire... Ziafeturi peste ziafeturi zi și noapte, cu toate bunătățile și trufandalele; chef și tămbălău cu zeci de musafiri și de lăutari - și tot ce dorea Acrivița trebuia să se-mplinească: Turnul Colții să-l fi cerut pe masa, kir Ianulea pe masă i l-ar fi adus.
Au mers lucrurile tot așa și iar așa; a tot băgat mânile kir Ianulea în lada cu bani; a tot luat cu pumnul, la loc n-a mai pus nimic, pân-a dat într-o zi cu unghiile de fundul lăzii. N-avusese până-acuma obicei nici vreme să numere ce-avea-n ladă; acu i-a dat în cap să facă și asta, și nu i-a trebuit multă răbdare... Mai rămăseseră vreo trei sute și ceva de lire - să tot ajunga pentru coșniță și cheltuielile mărunte pe vreo două-trei săptămâni... Dar, om cu fire neclintită, s-a gândit așa:
"Ei! ș-apoi?… ce-mi pasă?... Mâine, poimâine se-ntorc băieții cu marfa, ne apucăm de negustorie și, cu stăruință
