Critica in „Convorbirile literare”
De la Wikisource
| Critica în „Convorbirile literare” (Fragment) de George Bariţ |
| 1868. Parantezele drepte indică omisiunile lui E. Lovinescu. Articolul reprezintă o replică dată unui articol al lui Titu Maiorescu apărut în acelaşi an în Convorbiri literare şi intitulat „Limba română în jurnalele din Austria”. |
D. Titu Maiorescu, în Conv. Lit., nr. 2, din 1 iunie a.c, la p. 101-2, se încearcă a da şi redacţiei acestei foi una din loviturile cele mai grele cu care cineva îşi propune a discredita orice scriere. Din parte-ne, asigurăm pe d. M. că lovitura d-sale resaltă în distanţă de cîteva miluri (?) şi se poate că echo al ei să se auză numai cam pe la Sfînta Maria, încît acea azvîrlitură şuieră şi pe la urechile redacţiei, poate că dînsa însă va reflecta la ea îndată ce redactorul va ajunge ca să lucre mai puţin de 12 ore pe zi, să-i rămînă adică timp şi pentru conversaţii asupra corecturelor ce se fac în clasă la ocupaţiunile băieţilor, care la locul lor pot fi încă de folos.
În marele număr de proverbe româneşti, este şi unul care zice: „Satul arde, baba se piaptănă”. Acuma, uită-te, acum la a. 1868 îşi află d. M. timpul de a cere de la publiciştii de dincoace stil neted, gramatică, ortografie. Sunt mai bine de 18 ani de cînd ne-am mustrat noi înşine de repeţite ori şi ne-am spus-o curat scriem rău româneşte, că ne stricăm limba şi stilul, nu numai prin germanisme, ci şi prin latinisme şi maghiarisme, că nu-i cunoaştem geniul ei ş.c. Acolo este Foaia pentru minte, inimă şi literatură, în care din ani în ani s-au publicat articole scrise înadins în această materie. Sunt asemeni mai mulţi ani de cînd am zis şi am scris tot noi cei de dincoace: Critica, să vină împărăţia ta. în august al. a. tr., am mărturisit-o din nou în Românul că scriem rău, am enumerat însă raţiunile pentru care noi nu scriem bine, apoi însă tot atunci, oricît am meditat, nu am putut afla raţiunile pentru care românii mai anume în Iaşi scriu poate mai tot aşa de stricat ca şi noi, iar uneori şi mai rău.
Noi însă pe aici necum să avem timp de a ne ocupa cu scrierea de critice literare, deşi adesea ne lipseşte şi timpul de a le citi. Fiecare din noi ducem cîte trei şi patru sarcini grele, din care, bine să observăm, abia cîte una este plătită sau uneori nici una. De aceea noi ne bucurăm văzînd că d-lui T. M. îi rămîne timp prea de ajuns de a citi tot ce se publică în limba românească, prin urmare, că e în stare de a se ocupa cu critica, pentru care noi pe aici nu avem „răgaz” şi nici că putem şti cînd îl vom avea. Într-aceia noi între împrejurările de faţă facem d-lui T. M. o rugare colegială, iar aceasta este că d-lui să continue cu criticile d-sale; însă — pe cit timp noi aici suntem condamnaţi a ne ocupa şi îngriji întru înţelesul cel mai strîns şi mai genuin al cuvântului de condiţiunile sine qibus non, ale conservaţiei noastre naţionale, pe atîta d-lui sa nu ne încurce în tragerea cercurilor noastre, în care ne aflăm în aceste timpuri absorbiţi cu totul, ci să-şi exerciteze deocamdată arta criticei sale acolea în Iaşi, unde-i stă deschis un cîmp larg destul, şi încă tocmai în ziaristică locală. A cere de la noi astăzi ca să scriem pe placul d-lui T. M. ar fi tocmai ca şi cînd ai cere de la ofiţeri ca între şuierăturile gloanţelor şi între vaietele celor răniţi să scrie raporturi şi buletine elegante şi caligrafice. D. M. ar îndatora prea mult pe publicul literar dacă i-ar arăta frumuseţele de expresiune şi de stil din Iaşi, ieşite din condeile atîtor tineri geniali, care îşi făcură după timp cursurile de ştiinţă în Academia şi Universitatea de acolo. Aşa, de ex., d. T. M. ar putea descoperi o mulţime de frumuseţi stilistice, cum şi ortografia şi gramatica corecte ca nicăieri, în următoarele pasagii tipărite la anul Domnului 1868 în Iaşi. [...] Oricît scriem de rău astăzi, tot scriem şi vorbim mai bine decît odinioară [...], iar dacă de peste Carpaţi ne vor veni modele de limbă şi stil, precum ni se recomandă de la Iaşi, atunci o vom învăţa şi mai curînd şi mai bine.
- (Comentariul lui Eugen Lovinescu la acest articol: „Într-un cuvînt, deşi recunoştea temeinicia observaţiilor lui Maiorescu, se punea la adăpostul necesităţii de a se preocupa de chestiuni mai importante pentru viaţa naţională. Scuză nevalabilă, sau, mai bine, nici un fel de scuză. Nici erorile de limbă ale presei din Iaşi nu pot legitima germanizarea presei ardelene.”)
