Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)/Capitolul 24

←←Capitolul 23 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul), Capitolul 24)
Capitolul 25→→


  1. Înțelepciunea își este laudă sieși și în mijlocul poporului se va mări.
  2. Întru adunarea Celui Preaînalt va deschide gura sa și înaintea puterii Lui se va lăuda:
  3. "Eu din gura Celui Preaînalt am ieșit și ca negura am acoperit pământul.
  4. Eu întru cele înalte m-am sălășluit și scaunul meu este în stâlp de nor.
  5. Am străbătut de jur împrejur balta cerului și în fundul adâncurilor am umblat.
  6. În valurile mării și m tot pământul și în tot poporul și neamul sunt stăpână.
  7. După toate acestea am căutat odihnă și am zis: Într-a cui moștenire voi sălășlui?
  8. Atunci mi-a poruncit mie Făcătorul tuturor și Cel care m-a făcut a așezat locașul meu,
  9. Și a zis: Întru Iacov locuiește și întru Israel moștenește.
  10. Mai înainte de veac din început m-a zidit și până în veac nu mă voi sfârși.
  11. În locașul cel sfânt, înaintea lui am slujit și așa în Sion m-am întărit.
  12. În cetatea cea iubită la fel m-a odihnit și în Ierusalim este puterea mea.
  13. Și m-am înrădăcinat în popor mărit; în partea Domnului, a moștenirii Lui.
  14. Ca un cedru în Liban m-am înălțat și ca un chiparos în munții Ermonului,
  15. Ca un finic la țărmuri m-am înălțat și ca răsadurile trandafirului în Ierihon.
  16. Ca un măslin frumos în câmp și m-am înălțat ca un paltin.
  17. Ca scorțișoara și balsamul mirositor am dat miros și ca smirna cea aleasă am răspândit mireasmă.
  18. Ca galbenul și ca onixul și ca stactia și ca aerul miresmelor din cortul mărturiei.
  19. Eu ca un terebint am întins ramurile mele și ramurile mele sunt ramurile măririi și ale darului.
  20. Sunt ca o vilă cu ramuri încântătoare, dar și florile mele sunt rodul măririi și al bogăției.
  21. Apropiați-vă de mine cei ce mă poftiți și vă săturați din roadele mele.
  22. Că pomenirea mea este mai dulce decât mierea și moștenirea mea decât fagurele mierii.
  23. Cei care mă mănâncă pe mine iar vor flămânzi; și cei care mă beau iar vor înseta.
  24. Cel care mă ascultă pe mine nu se va rușina și cei care lucrează întru mine nu vor păcătui".
  25. Toate acestea sunt cartea legăturii Dumnezeului celui Preaînalt, legea pe care a poruncit-o Moise moștenire adunărilor lui Iacov.
  26. Această lege face să curgă ca Fisonul înțelepciunea și ca Tigrul, în zilele primăverii.
  27. Ea umple, ca Eufratul, înțelegerea și ca Iordanul, în zilele secerii.
  28. Și arată ca lumina învățătura, ca Ghihonul în zilele culesului.
  29. Cel dintâi n-a cunoscut-o desăvârșit; așijderea și cel de pe urmă nu a dat de hotarele ei.
  30. Mai mult decât marea s-a înmulțit cugetul ei și sfatul ei decât adâncul cel mare.
  31. Și eu ca o albie de râu și ca un izvor de apă am ieșit din rai.
  32. Zis-am: Voi adăpa grădina mea și voi îmbăta sădirea mea.
  33. Iată s-a făcut mie din albie râu și din râul meu s-a făcut mare.
  34. Că învățătura ca zorile o răspândesc și o arăt până departe.
  35. Și ca proorocia voi turna învățătura și o voi lăsa pe ea în neamurile veacurilor.
  36. Vedeți că nu numai pentru mine m-am ostenit, ci pentru toți cei care caută înțelepciunea.


▲ Începutul paginii.