Ziua mea netrăită
Ce luminoasă ești, ziua mea netrăită...
Nimbul tău după fruntea mea ia măsură.
Trec prin pădurea de oameni și spun fericită:
„Vreau să sărut o singură stea pe gură...”
Dreaptă luci tinerețea mea ca o sabie
Și fiece vis păzit de dânsa-nflori.
Buzele mele spuneau uneori: „voi muri”...
Însă pe toate mările, aveam o corabie.
Până ce sara veni și pălind m-am temut.
Iată sicriul meu care crește-n grădină.
Cine pe-aicea-ntr-un april o să vină,
Umerii mei de bronz să-i privească tăcut?...
|
Această lucrare se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. Traducerile publicate ulterior pot fi supuse drepturilor de autor. |