XXII - Pinocchio prinde pe hoți și drept răsplată că a fost credincios este pus în libertate.

Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi XXII - Pinocchio prinde pe hoți și drept răsplată că a fost credincios este pus în libertate.

Trecuseră două ceasuri de când dormea adânc, și iată că aproape de miezul nopții fu deșteptat de un murmur de glasuri ciudate, care i se părea că vine din văzduh. Scoțând vârful nasului din cușcă, văzu adunate la sfat patru dihănii negre care semănau cu pisicile. Dar nu erau pisici, erau nevăstuici, animale mâncătoare de carne, care umblă după ouă și după pui de găină.
Unul din acești dihori, despărțindu-se de ceilalți tovarăși se duse la ușa cotețului, și zise încetișor:

— Bună seara, Melampo.
— Pe mine nu mă cheamă Melampo, răspunse păpușica.
— Dar atunci cine ești?
— Pinocchio.
— Și ce faci aici?
— Fac pe câinele de pază.
— Dar Melampo unde e? Unde e câinele care locuia în cușca asta?
— A murit azi dimineață.
— A murit? Săracul de el! Era așa de blând! Însă când mă uit bine la tine și tu îmi pari un câine de ispravă.
— Te rog să mă ierți, dar eu nu sunt câine!
— Atunci ce ești?
— O păpușică.
— Și faci pe câinele de pază?
— Cum vezi, asta drept pedeapsă!
— Ei bine, aș vrea să fac cu tine o învoială, cum făceam și cu Melampo, și o să fii mulțumit.
— Ce învoială?
— Noi o să venim o dată pe săptămână, ca și până acum, să vizităm noaptea cotețul de unde o să furăm opt găini. Din găinile astea, șapte le mâncăm noi, și una ți-o dăm ție, cu condiția, bineînțeles, să te prefaci că dormi și să nu-ți vină poftă să latri și să-ți deștepți stăpânul.
— Așa făcea Melampo? întrebă păpușica.
— Așa făcea, și ne înțelegeam de minune. Prin urmare dormi în pace, și n-avea nici o grijă că înainte de a pleca o să-ți lăsăm în cușcă o găină grasă și durdulie pentru prânzul de mâine. Ne-am înțeles?
— Da, da, vezi bine! răspunse Pinocchio, și clătină din cap în chip amenințător ca și cum ar fi vrut să zică: O să vorbim noi îndată!

Când cei patru dihori se crezură siguri de învoiala făcută, se duseră întinși spre cotețul găinior care era aproape de cușca lui Pinocchio, și după ce deschiseră cu unghiile portița de lemn, care închidea intrarea, se repeziră înăuntru unul după altul. Dar n-apucară să intre bine, și simțiră că se închide ușa după dânșii.

Cel care o închise era Pinocchio cel credincios, care nu s-a mulțumit numai c-a închis-o, și mai puse în dreptul ei un bolovan mare, ca s-o înțepenească bine, și începu să latre. Și lătrând întocmai ca un câine de pază, făcea din gură: ham, ham, ham, ham.
La auzul lătratului, țăranul sări din pat, și luând pușca și deschizând fereastra, întrebă:

— Cine e acolo?
— Hoții! răspunse Pinocchio.
— Unde sunt?
— În coteț.
— Vin acum.

Și într-adevăr într-o clipă, țăranul sosi, intră repede în coteț și după ce prinse și vârî într-un sac pe cei patru dihori, le zise nespus de mulțumit:

— În sfârșit am pus mâna pe voi! Aș putea să mă răzbun, însă nu sunt așa de mișel. Mă mulțumesc numai să vă duc mâine la birtul din comuna vecină, care o să vă gătească repede cu bulion de pătlăgele roșii. Nu meritați atâta cinste, dar oamenii cumsecade ca mine nu se uită la asemenea fleacuri!

Apoi, apropiindu-se de Pinocchio, începu să-l mângâie și printre altele îl întrebă:

— Cum se face c-ai descoperit pe tâlharii ăștia tuspatru? Și când te gândești că Melampo, credinciosul meu Melampo, nu băgase nimic de seamă!

Păpușica ar fi putut prea bine să povestească tot ce știa, ar fi putut, adică, să povestească învoielile rușinoase dintre câine și dihori dar aducându-și aminte că Melampo murise, își zise în gând: La ce bun să învinuiești morții? Morții sunt morți, și cel mai bun lucru ce putem face pentru dânșii e să-i lăsăm să doarmă în pace!

— Când au intrat dihorii în curte, erai treaz ori dormeai? mai îl întrebă țăranul.
— Dormeam, răspunse Pinocchio, însă dihorii m-au deșteptat cu gălăgia lor, ba unul din ei a venit până la ușă și mi-a spus: „Dacă făgăduiești că n-o să latri, și n-ai să deștepți pe stăpânul tău, o să-ți dăruim o găină grasă și durdulie", înțelegi? Să îndrăznească să-mi facă mie o asemenea propunere! Pentru că trebuie să știi că sunt o păpușă care o fi având toate cusururile din lume, dar n-am pe acela de a șovăi și de a-mi da coate cu persoanele necinstite.

— Bravo băiat! strigă țăranul, bătându-l pe umeri. Aceste simțăminte îți fac mare cinste, și ca să-ți dovedesc nemărginita mea recunoștință, îți dau drumul să te întorci acasă.
Și îi scoase zgarda.