XVII

XVII de George Coșbuc

Pierdut privesc în urma ta,
Când tu îmi treci pe dinainte,
Ca Hamlet palid urmărind
Fantoma mortului părinte.

Frumoas-ai fi fost cum te-ai stins
De-atâte ori mi-o zic cu jale —
Azi te urăsc, și totuși stau
Privindu-te cu drag în cale.

Tu-mi ești un jalnic suvenir
Un nor, când a trecut furtuna;
Tu treci prin sufletul meu trist
Ca-n nopțile de toamnă luna.