XLII

XLII de George Coșbuc

Pe Bistrița, cântând
O tânără fecioară,
În vânt având vestmântul
Și-n păr vuindu-i vântul,
Cu pluta ei ușoară
Trecea-n amurgul zilei
Pe Bistrița cântând.

Închise între stânci,
Sălbaticele ape
Gemeau ca-n agonie,
Albastre de mânie,
Izbindu-se să scape
Cu vuiet și cu vaiet
Închise între stânci.

La cârma plutei sta
Copila zâmbitoare:
Mireasă-i astă fată
Cu moartea cununată,
Și-n stingerea de soare
Părea un chip din basmuri
La cârma plutei sta!

Privind în urma ei,
Vedeam cum dânsa trece
Râzând pe lângă stâncă
De nu venea adâncă
Din ceruri noaptea rece,
Și-acum aș fi acolo
Privind în urma ei!