Vornicul Iancu Moțoc

Jump to navigation Jump to search
Vornicul Iancu Moțoc
de Bogdan Petriceicu Hasdeu


(Baladă din secolul XVI)
Răsturnător în curs de douăzeci de ani, vornicul Iancu Moțoc alungă pe Alexandru-vodă și aduce la locu-i pe un străin din Germania; dar mai la urmă, dând jos și pe acesta, pen- tru a pune pe tron o nouă creatură, poporul nu-l mai ascultă, ci primește înapoi pe gonitul Alexandru. Vornicul fuge în Polonia, unde însă, după stăruința Porții otomane, piere decapitat în capitala Galiției. Testamentul acestei triste celebrități se află până astăzi la Lemberg, în Tabula Municipală, Liber Testamentorum, t. 2, ab anno 1554 ad 1578, p. 225.

La cetate Leov, în țara leșească,
Va tăia calăul p-un român fugar:
Curge tot poporul, lacom s-o privească
Lacom s-o privească, că-i un lucru rar.

Solul din Moldova, trimis ca să ceară
Marfa cumpărată: capul cel tăiat,
Stă cu nerăbdare mai curând să piară
Mai curând să piară omul vinovat.

Mii și mii de glasuri se pornesc d-odată,
Ca și când orașul izbucnea de foc;
Vine! vine! vine! și-n sfârșit s-arată
Și-n sfârșit s-arată vornicul Moțoc.

Dânsul alungase pe trei domni din țară,
Dând apoi cununa unui venetic,
Care-n holda noastră ne-mblânzită fiară
Ne-mblânzită fiară, nu cruța nimic.

Învățat boierul să sufle și-ndată
A trânti p-un vodă, fie bun sau rău,
Cugeta să-și spele fapta-i cea spurcată
Fapta-i cea spurcată: neamțul nătărău.

Dar sătul românul, mai crescut la minte,
Tot mereu să-ndure baterea de joc,
Nu-l mai amăgește, meșter la cuvinte
Meșter la cuvinte, agerul Moțoc.

Cel ce-nstrăinase țara prin domnie
În străinătate cată ajutor;
Însă chiar străinii sfarmă cu urgie
Sfarmă cu urgie pe ciocoiul lor.

"Iancule! îi zice solul din Suceava,
Vezi tu cum pățește cel necredincios?
Astfel toți să moară, cine cuteza-va
Cine cuteza-va să dea domnii jos!"

"Minți, lingău de câine, gata să iubească,
Fie chiar murdară, palma de stăpân!
Mulți tirani zdrobit-au ș-o să mai zdrobească
Ș-o să mai zdrobească puiul de român.

Nu-i aci blestemul ce mă urmărește;
Vai, cu mult mai groaznic e păcatul meu!
Moartea cea mai cruntă nu mă pedepsește
Nu mă pedepsește îndestul de greu!

Când românul nostru e croit să fie
Ramură domnească, viță de-mpărat,
Eu, nesocotitul, printr-o nebunie
Printr-o nebunie domn străin i-am dat!"...

Gâdea mișcă barda. Cârca se despică.
Ceafa după trepte zuruind cădea...
Astăzi este timpul ca lumea să zică
Ca lumea să zică: așa-i trebuia!