Vorba aia

Vorba aia
de Ion Pribeagu

La numai 15 anișori,
Aveam o creștere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare rușinoasă.
Si când cu Nicușor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Țiu minte, cât de mult roșeam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminică, fiind cald
Și cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârla să mă scald,
Și mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicușor sta-n iarba strâns
Și mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost rușine și am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.

Prin Cișmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
Și-un ofițer m-a urmărit,
Spunându-mi dulce că-s frumoasă.
M-am rușinat și-am spus "merci"
Și ca să nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa și...
S-a întâmplat și vorba aia.

Deși sunt rușinoasă rău,
De toți băieții sunt curtată
Și-aleargă-n urma mea mereu
Aproape Capitala toată.
Și-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanța sau Mamaia,
Petrec din noapte pâna-n zori
Că mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sărman,
Vrei să găsești a vieții cheie !
Popescu scrie un roman
Fiindcă iubește o femeie.
Aseară s-a-mpușcat Bebe,
Aflând că l-a-nșelat Aglaia
Și toate astea pentru ce ?
Ah, numai pentru vorba aia !...