Voluptate

 

Ce seară! Ceru-i sumbru; vorbim cu glasuri joase;
Căldura și parfumul se prigonesc ciudoase.
Lovită, -o stea se bate cu palele de vânt,
Să-și țină ochiul ager deschis și luminând.
Trist, cerul greu de nouri și de furtuni, trimite,
Spre-a-mbălsăma-n tăcere potecile umbrite,
Miresmele-adunate din mii de trandafiri
Ce-și povestesc, cu lacrimi, durere și iubiri.
Castanii vechi, cu floarea lor albă ce irumpe,
Sunt mari corăbii pline de girandole scumpe.
Simt lacome dorințe deasupra mea plutind,
Ca aburi albi pe apa din iazuri năvălind...
O, negru Eros, seară prea dulce, muritoare,
În umbra ta dementă m-afund și plângătoare,
Cu rădăcini, ah, brațul prinzându-mi și picior,
Făcându-mă să șovăi și să mă pierd de dor.
Dar dacă seara asta m-a istovit, ce-i oare?
Veniți, parfumuri scumpe de roze-mbătătoare,
Voi, trandafiri ce-mi rupeți făptura mea de lut,
Voi sunteți și beție, văpaie și sărut!
Voi, voi sunteți palatul eroticilor îngeri,
Un pat al amintirii cu aromate plângeri.
Și-n visu-mi, râvna voastră, Palanza mi-a trezit,
Și-al valurilor zgomot, din lacul meu iubit!...