Vizita ofițerilor români în Rusia

Jump to navigation Jump to search
Vizita ofiţerilor români în Rusia
de Nicolae Iorga


Pe când Regele Carol trimetea o cunună pentru monumentul din Sofia al "ţarului liberator" - pentru bulgari, şi al ţarului aliat pentru noi, înainte de a fi ţarul crud şi lacom al celei de-a doua răpiri a Basarabiei -, un grup de ofiţeri ai noştri, tineri şi mai ales bătrâni, porneau spre graniţă, oricum desigur prea mult şi prea hotărâtor închisă, a Rusiei.

În zilele când ne cutremurăm cu toţii de veştile rele ale înfrângerilor suferite, în alegeri, de fraţii noştri din Ungaria, de pe urma ticăloaselor abuzuri ale oficialităţii maghiare, neapărat că drumul la Petersburg e mai firesc pentru noi decât drumul la Viena, care trece, cum se ştie, prin Pesta. Cu sau fără intenţie, vizita ofiţerilor români în Rusia apare astfel ca o demonstraţie, venită la vremea ei şi salutată simpatic de toţi.

Noi nu ni putem uita, ce e dreptul, pierderile şi nu ni putem înăbuşi durerea pe care o simţim pentru el. Dar vecinul celalt a fost oare mai puţin răpareţ faţă de îngustul nostru pământ? De ruşi ne leagă măcar ceasul unei camaraderii de arme victorioase.

Această camaraderie suntem datori a ni-o aminti şi a li-o aminti. E dreptul nostru faţă de dânşii, pe care l-am câştigat prea scump ca să-l putem părăsi vreodată. Şi, astfel, bine s-a făcut când s-a trimes înaintea lui Nicolae al II-lea bătrânul ofiţer de marină faţă de care, unul din îndrăzneţii biruinţelor din 1877, era de reparat o "uitare" a lui Alexandru al II-lea.

Cercurile oficiale ruseşti vor fi putut să vadă că România are o armată numeroasă şi bine organizată, în fruntea căreia stau ofiţeri culţi, demni, crescuţi în tradiţiile victoriei, şi vor fi ştiut, credem, a trage încheierile cuvenite. Ele nu pot fi în paguba noastră.

1910 (Neamul românesc, anul al V-lea, nr. 64.)