Visază codrul

Sari la navigare Sari la căutare

Visază codrul
— Un simbol —

de Ștefan Octavian Iosif


Înfiorat din vreme-n vreme
      De-o aurire de furtună,
Bătrînul codru-n miez de noapte
      Visază sub argint de lună
Și, socotindu-și, parcă, frunza
      Nenumărată-n vis, răsună,
Însuflețit de mii de șoapte.

Sub vraja mîndrei nopți de vară,
      În ceasul tainei, cine știe
Ce năluciri nu-i trec prin minte !
      Ce fermecată feerie,
Eresuri și minuni păgîne
      Din sfînta lui copilărie
De care-abia-și aduce-aminte...

De palidul păstor lunatic
      Din ceața nopților tăcute
Îi sună-n vis ca o poveste...
      Deodată-n urma unei ciute
Răsare-n luminiș Diana,
      Și-n adîncimi necunoscute
Se prăpădește fără veste...

Suspină apele sfioase
      În fund de peșteri depărtate
Și plîng în șipote sonore...
      La pîndă, răzemați pe coate,
Stau satirii și zic din naiuri ;
      Pe-alocuri, unde luna bate,
Ușoare nimfe saltă-n hore...

Convoi de umbre diafane
      Plutind măreț se risipește
Departe-n liniștea de mituri...
      Dar ce blestem divin voiește
Să rumpă farmecul visării ?...
      Ce vuiet surd se-nalță, crește,
Amenințînd din răsărituri ?...

Deodată-și zguduie bătrînul
      Din somn puternica-i coroană !
De plîns amar, de hohot jalnic
      Huiește antica poiană :
Călări pe cai sirepi, sălbatici,
      Punîndu-i visele pe goană,
Vin barbarii-n potop năvalnic !

Și clocotește codrul !...
      Iată-l, se zbuciumă[1], se-ndoaie, geme,
Bătut de neagra vijelie...
      Încearcă-n urmă multă vreme
Bătrînul uriaș s-adoarmă,
      Și-ncearcă-n van să-și mai recheme
Trecutu-i plin de poezie !

...Tăcută azi în nopți de vară
      Pe luminișuri luna bate,
Dar nimfe nu mai saltă-n hore...
      Și-n fund de peșteri depărtate
Doar apele îngînă tainic
      Legende vechi din vremi uitate
Și plîng în șipote sonore...



  1. În Poezii (1908) : se zbucium.