Vis mort

 

Ah, zilele frumoase, ce repede mai trec!...
Fumam o clasă 'ntreagă dintr-un unic chiostec,
Chiria nici o dată nu o plăteam la țanc
Și alergam o poștă până să-mpușc un franc
Bun spre-a cloci găina era al meu joben,
Jacheta neagr-odată avea un verde ten,
Iar pantaloni-mi antici purtau monoclu-n fund.
Cu plete mari, c-un aer de filosof profund,
Cu un volum în mână de Spencer ori de Kant,
Mergeam, iar trecătorii credeau că-s un savant,
Și nu știau naivi c-al mei itinerar
Mă conducea la Marcu, celebrul anticar.
Ah, zilele frumoase, când nu aveam tutun
Și beam un capuținer la ceasul de dejun!

Azi îmi plătesc chiria la termenul fatal,
Dejunul nu mai este himeric sau frugal,
În portabac am vecinic tutun d-ăl bectemis
Și mă îmbrac cu haine croite cu dichis
Dar totuși! aș da haine, dejun și portabac
Să pot fi iar studentul cel leneș și sărac,
Să tremur în Decembre în pardesiu deschis,
Dar să mai simt în suflet căldura unui vis,
Să cred că mă așteaptă un splendid viitor,
C-am să devii ministru, ilustru scriitor,
Milionar și soțul unei femei model,
Frumoasă ca un Venus sculptat de Praxitel!

O, visul ce te-ncintă la douăzeci de ani!
O, rozele iluzii de glorie și bani!
O, cine-ar mai cunoaște pe falnicul erou
În xenamorisitul subșef la un birou?...