Viforul (Argintaru)

 

Cu viforu ’n spate iarna pornește
Pribeagă în lume cu gânduri vrăjmașe,
Pe urme îi calcă fulgii de jale
Și nămeți de necazuri lasă ’n ogașe.

Un strigăt de friguri s’aude pe-aproape,
Ea intră geroasă prin crăpături;
S’așează în vatră, privește pe laviți
Cum frigul sugrumă patru făpturi.

Și iarna le ninge moarte ’n cămin.
Tăcerea cuprinde întregul ogeac, —
Lumina zăpezii când intră pe geam
Strop de vieață nu află de leac.