Sari la conținut

Viermele cuceritor

Viermele cuceritor
de Edgar Allan Poe, traducere de Emil Gulian

Poemele lui Edgar Poe, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1938

40889Viermele cuceritorEmil GulianEdgar Allan Poe


lată! e-o noapte de gală
În ultimii ani singurateci;
O gloată de îngeri, aripați, în găteală
De voaluri, în lacrămi, lunateci,
Stă într-un teatru, să vadă
Un spectacol de nădejde și teamă;
Orchestra, muzica sferelor
Între pauze lasă să cadă.

Mimi, cu chipul Celui de Sus,
Mormăe și murmură lin,
Zboară grăbiți când în jos, când în sus —
Marionete, se duc și vin,
La comanda puterilor vaste, informe,
Care mută scena colo, ici, după vrere,
Din aripile lor de Condor scuturând
Nevăzuta Durere !

Drama aceasta — o! fi sigur,
Nicicând nu va fi uitată!
Cu-a ei fantomă ce e urmărită
În veci de aceiași gloată,
Ce într-un cerc, un cerc mereu spre-același punct plecat,
N-o prinde niciodată.
De multă Nebunie, Oroare, Păcat,
E sufletul dramei o pată.

Și iată, în al mimilor vuiet
O formă târâtoare străbate!
Roșu de sânge, un vierme vine
Spre scenica singurătate!
Se târăște! — se târăște! — în chinuri amare
Mimii devin hrana lui;
Îngerii suspină când văd gheare
Împlântate în sângele omului.

Stinse — stinse luminile — toate!
Și, peste orice formă-a viziunii,
Cortina, giulgiu funerar ce învăluie,
Cade cu tăria furtunii,
În timp ce îngerii, toți palizi și triști,
Ridicându-se, afirmă, în cor,
Că tragedia aceasta e «Omul»,
Iar eroul e Viermele Cuceritor.

1838.