Veverița

Veverița de Alecu Donici

Veverița cu crenguța
De mulți ani slujea la leu;
Slujba cere stăruință
Și este lucru cam greu
A fi deștept, cu simțire,
Ș-a întâmpina ades
Capricii care din fire
Au acei mari mai ales.
Nu știu dar, cu ce purtare,
Cu ce chip prea nimerit
Veverița cinste mare
De la leu au dobândit
Ș-au luat făgăduință
Că din dările ce vin
Îi va da spre cunoștință
Un car de alune plin.
Făgăduința îi bună,
Numai nu aduce saț;
Și la auz ea răsună
Cuvânt aspru: mai răbdați!
Veverița-n ascultare
Rânjea dinții lăcrimând
Și din ochi clipea cu jale,

Pururea la slujbă stând;
Când neamurile ei toate
Ici-cole pe crengi sălta
Și întru alune coapte
Gustul său își desfăta.
Vremea trece, vremea zboară;
Veverița au slăbit
Și de a slujbei povară
Lepădare au pornit.
Leul fără prelungire
Demision ei au dat,
Însoțit de mulțumire
Și de carul încărcat
Cu preafrumoase alune;
Dar puteți să socotiți,
Acum ele ce sunt bune
Veveriței fără dinți.