Versuri (Costin)/Înțelesul pildelor ce suntǔ în stihuri

 

    Din toate stihurile să înțeleg deșărtările și nestătătoare lucrurile lumii și viiața omenească scurtă, cu mărturie din David prorocul mai ales. Apoi, unde să pomenéște de ceriǔ și de soare, de lună, de stéle, acéstea toate că vor avea sfârșit și să vor primeni. Sfânta Scriptură ne învață: numai Dumnezeu ieste fără sfârșit și vécinic.
    Pentru Țiros-împăratul, carile îl pomenescǔ stihurile. Acestǔ împăratǔ au fostǔ foarte mare și avut și au supus Indiia și pre tătari și toată Asiia (Asiia ieste a patra parte de lume). Mai apoi bătândǔ războiǔ cu tătarii, au bătut într-o zi fără număr oști tătărăști și au omorâtǔ într-acéiaș zi trei ficiori a Timeriei, ai împărătésii cei tătărăști, cu mâna sa. Și după izbândă, fiindǔ fără de grijă, au discălicatǔ cu oștile între niște munți. Împărăteasa văzându-l fără grijă și fără de străji (că ea era fugită într-un munte), au îndemnatǔ mârzaci tătăraști și l-au lovitǔ noaptea. Și așa au răsipit oastea, cât pre dânsul l-au prinsǔ viu, pre însuș împăratul Țiros. Multă seamă de oaste, oameni prinși, zic istoriile, din oastea lui Țiros, au junghiatǔ Temira însăși cu mâna ei, câtǔ din sângele a oameni junghiiați au umplut o cadă de sânge, apoi au tăiat capul lui Țir și l-au pus în sânge și au strigat: “Satură-te, Țiros, de sânge omenescǔ”. La acea primejdie au sosit acel mare împărat și vestit în lume.
    Pentru Ganghies, ce să pomenéște. Ganghie ieste o apă curătoare mai mare decât Nilul și decâtǔ Dunărea; ieste la Indiia acea apă, din céle patru ape ce ies din raiǔ. Să chiamă la Sfânta Scriptură Gheon, și ea disparte Hindiia în doao părți. Asupra acei ape fiind Țiros discălicatǔ cu oaste, au mersǔ un copil din casă să scalde un cal foarte drag lui Țir; scăldându-l; s-au înecatǔ și calul, și copilul. De mânie și de jale, Țiros, un an au șăzut și au săpatǔ apa acéia Ganghies în 60 de locuri. Și așa despărțită în multe părți, au trecut în vad oastea.
    Célelalte stihuri vei înțélege pre rândǔ. Pentru norocul, mulți întreabă: ieste ceva norocul, și ce ar fi acela norocul? Răspunsǔ: norocul nu ieste alta, numai lucrurile ce ni să prilejescǔ și ni să întâmplă, ori bune, ori réle; zicem acelor întâmplări norocul. De ni să prilejescǔ lucruri bune și pre voie, zicem noroc bun; de ni-s împotrivă, au peste voie și cu scădére, zicem norocul rău. Deci, cum întâmplările acéstea au nume în toate limbile, așa și în limba noastră cu un cuvântǔ să închide și să zice: norocul.