Veronica Balaj - interviu cu Emilia Țuțuianu
| Veronica Balaj în dialog cu psihologul Emilia Țuțuianu, director a Editurii Mușatinia și a revistei Melidonium |
| 2013 |
În contextul actual, când se intersectează atâtea informații în domeniul cultural și când totul se află cu repeziciune, ar fi o pierdere dacă accentele culturale dintr-o zonă sau alta a țării nu ar intra în atenție, nu ar fi parte din imaginea întreagă a efervescentei culturale naționale. Orice act cultural este un adaos, un câștig adus spiritualității unei regiuni. O emblemă care se diversifică mereu prin valorile create de persoanele interesate de acest palier al existenței. O individualizare spirituală, cu marca fiecărei culturi regionale este absolut necesară tocmai acum, mai mult ca oricând, când se poate vorbi de un amalgam cultural. Cum să ne individualizam? Cum să marcam ceea ce ne caracterizează și ne preocupă, decât prin intervenții diferite, prin acțiuni variate, susținute cu și din dăruire? Acest lucru îl exersează de ani buni și doamna Emilia Țuțuianu, din Roman, care conduce Editura Mușatinia. În discuția care urmează vom înțelege că mai există oameni pasionați, care nu-și precupețesc forțele întru propagarea unor idei sau în interconectarea de valori culturale.
Veronica Balaj: Doamnă Emilia Țuțuianu, cum v-a venit ideea acestei edituri pe care cu dăruire o conduceți și în ce împrejurări ați pus bazele ei. De ce Editura Mușatinia?
Emilia Țuțuianu: Această statornică vatră de locuire, în care oamenii au știut întotdeauna să mânuiască și spada și gândul, are încărcătura sa istorică și culturală. Viața spirituală a Romanului a oferit de-a lungul anilor, opere ce au rezistat timpului, dezvăluind valori culturale incontestabile: Cezar Petrescu, Garabet Ibrăileanu, (definind Romanul ca leagănul emoțiilor sale), episcopul Melchisedec Ștefănescu, Otilia Cazimir, Max Blecher, Haralambie Mihăescu, Dumitru D. Botez, Filip Brunea Fox, Sergiu Celibidache, Calistrat Hogaș, Mihail Jora, Virgil Gheorghiu și mulți alții. Am înființat Editura Mușatinia la îndemnul poetului Daniel Corbu, cel care a editat primul meu volum de versuri: Flori de măr, apărut la Editura Princeps Edit, Iași, 2002. În orașul Roman nu exista la vremea aceea nici o editură laică și se simțea interesul publiciștilor pentru o editură locală, care să fie la îndemâna tuturor condeierilor. De obicei, cei care publicaseră până atunci editau fie la Piatra Neamț fie la Iași și Bacău, asta presupunând costuri mai ridicate. Așa s-a născut Editura Mușatinia, din dorința de a impulsiona și de a încuraja procesul evolutiv al actului creator romașcan. Obiectivul nostru fiind editarea operelor aparținând unor oameni de cultură din Roman dar și promovarea, încurajarea tinerelor talente. Denumirea Mușatinia vine din istoria locurilor, a celor dintâi voievozi ctitori ai vetrei Romanului, a glorioasei familii mușatine a domnilor Moldovei.
Veronica Balaj: O editură serioasă trebuie sa aibă și o misiune, care ar fi misiunea editurii pe care o conduceți?
Emilia Țuțuianu: Nicolae Iorga a făcut mereu trimitere la cuvântul scris: „în cărțile pe care le alege cineva, le păstrează și le lasă după sine ca moștenire se vede icoana sufletului său”. Ar putea exista aceste cărți fără editor? În ultimul timp asist cu stupoare la neglijarea rolului pe care îl are un adevărat editor. Diminuare „impusă” tacit fie de societate fie chiar de cei care publică. În opinia mea sunt două categorii de editori: cei care înțeleg rostul unei cărți – habet sua fata libelli – care știu că rostul cărții este acela de a comunica, conserva gândirea și valorile umane. Iar el, Editorul are misiunea să aducă în lumină aceste valori…Dacă tipărirea unei cărți implica matrițerie, zețari etc. tehnica de acum este simplificată pentru tipograf și devine mai complexă pentru editor. Nu orice scriere predată unei edituri poate fi tipărită așa cum o prezintă autorul…
Veronica Balaj: Vorbiți-ne mai detaliat despre pașii parcurși până la tipărire…
Emilia Țuțuianu: De multe ori manuscrisele predate la editură sunt scrise de mână ceea ce implică tehnoredactare, corectare, lecturare și eventual propunerea către autor de a reveni asupra anumitor aspecte…Mă refer la lucrările ce țin de beletristică. Oricine poate scrie dar nu oricine poate ajunge scriitor, poet etc. Primii pași a unui posibil condeier sunt călăuziți și de un editor competent, în ipoteza în care un autor obține în prealabil girul unui filolog sau critic literar. Editurile cu multe apariții lunare funcționează la parametri mult mai largi: secretar, lector, redactor corector …o echipă întreagă care pune la dispoziția editorului lucrarea care urmează să fie tipărită. Și acesta ia decizia finală. Lucrurile se schimbă când vorbim despre o editură dintr-un oraș de provincie, precum Romanul. O editură nu mai poate lucra la acești parametri pentru că costurile nu pot fi acoperite. Eu de exemplu cumulez toate aceste roluri: de tehnoredactor, lector și corector. Și culegerea textului este de multe ori foarte anevoioasă…timp, consum nervos…La cărți de specialitate autorul își asumă în totalitate corectitudinea datelor, editorul putând interveni doar la punctuație, lexic, gramatică, ca și în cazul lucrărilor din beletristică, unde se are în vedere și compoziția, exprimarea, mesajul lucrării. Nu am admis niciodată să editez o carte cu erori, ambiguități…Nu de puține ori sub ochii mei au stat texte, notițe (mă refer la monografii care au fost prezentate ca niște povești), haotic structurate, dar odată regândite au devenit adevărate bijuterii culturale. Nu poți, nu ai dreptul să ignori acele valori care pășesc timid pe acest drum și au nevoie de ajutorul tău. Cât i-a trebuit lui Hölderlin ca să fie cunoscut în lumea întreagă? Decenii întregi au trecut până ce el a fost cunoscut. Sau Țiganiada lui Ion Budai Deleanu, care a fost editată în 1875 și nu în timpul vieții autorului? Cine a pierdut?…Literatura română, noi toți…pentru că am fost lipsiți de efectele unei capodopere ce ar fi influențat pozitiv evoluția literaturii noastre… Îmi vine în minte acum dedicația scrisă de Shakespeare la sonetele sale: „singurului creator fericire deplină și acea veșnicie făgăduită de nemuritorul nostru poet. Binevoitorul și îndrăznețului editor”. Deci, eternitatea poetului este asigurată de aceste editări. Textul cărții, imaginea, suportul material, întreaga arhitectură a unei cărți pe care un editor adevărat le aplică și le respectă atunci când editează o carte exprimă esența societății înseși – starea intelectuală și artistică a acesteia…Asta nu trebuie să scape din vedere un editor.
Veronica Balaj: Înțeleg că un scriitor adevărat nu trebuie să piardă nimic din spiritul critic al vremii și editorul trebuie să intuiască aceste adevăruri care trebuie cunoscute la timp și să facă tot posibilul să le salveze…Puteți să-mi dați un astfel de exemplu, din experiența dumneavoastră?
Emilia Țuțuianu: Orice operă editată se apropie de realitatea în care s-a născut. Și ea trebuie editată și tipărită la vremea și timpul potrivit. În anul 2008 am scris și editat un volum bibliofil, dedicat poetelor: Ioana Balaban, Irina Brândușa Irimescu și Viviana Michiu, plecate mult prea devreme dintre noi…Umbre ce dispar iremediabil, ceea ce nu se întâmplă cu veșnicia, această implacabilă eternitate abstractă și impenetrabilă gândirii noastre…Un volum argumentativ despre ceea ce a pierdut literatura română prin moartea prematură a acestor poete…Am realizat acest volum printr-o frumoasă colaborare cu scriitorul pietrean Emil Bucureșteanu. Și tot în anul 2008 am retranscris și editat pentru prima dată, cu deplin curaj și înaltă responsabilitate, Chronica Romanului și a Episcopiei de Roman, operă datorată marelui episcop Melchisedec Ștefănescu (sec. al – XIX-lea), istoric de mare valoare, atât de prețuit de către Nicolae Iorga. O lucrare care a necesitat doi ani de muncă asiduă, pentru că a fost nevoie de însușirea unor informații despre scrierea slavonă și tehnoredactarea cu multă atenție a textului original. Lucrarea s-a bucurat de sprijinul profesorului univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, specialist în istoria filosofiei românești. Da, acesta este responsabilitatea și rostul Editurii Mușatinia. Sunt zile și nopți de lucru și lectură, depășirea unor momente critice, inclusiv de sănătate, momente de căutări și incertitudini materiale și toate aceste zbateri pentru a transforma cele câteva sute de pagini de manuscris în zeci de pagini de istorie culturală.
'Veronica Balaj: Și care ar fi cea de a doua categorie de editori?…
Emilia Țuțuianu: De fapt, cea de a doua categorie sunt produsul societății de acum…Se editează mult, orice, fără valoare culturală…doar pentru câștig financiar. Și culmea, acești editori nu dau faliment…știu să se descurce. Aceste edituri percep bine cererile comerciale ale pieții și inițiază publicarea unor cărți destinate anumitor categorii de cititori. Lucrări care intră în zona kitsch-lui, a gusturilor îndoielnice, a subculturii…Oameni care nu mai știu să admire frumosul, să accepte modele de mare ținută morală și culturală și nu mai știu ce este altruismul. Pentru acești editori calitatea nu mai contează și vai de cultura care se face cu scuze, vai de națiunea care se justifică și nu are capodopere.
Veronica Balaj: Distinsă doamnă Emilia Țuțuianu, motivația implicării dumneavoastră în viața culturală a zonei din care faceți parte are desigur și coordonate particulare. Să începem cu acestea..
Emilia Țuțuianu: Am urmat Liceul Roman Vodă din Roman și Facultatea de Filozofie, Iași, unde avut șansa să cunosc oameni de mare valoare ai culturii românești: Gheorghe A.M. Ciobanu, Tudor Ghideanu, Daniel Corbu, Sorin Ullea, Ion Rotaru, episcop Ioachim Băcăuanul, stareț Ciprian Zaharia, preot Ilarion Argatu, stareț Iustin Pârvu, personalități complexe, care au fost adevăratele mele repere culturale în devenirea mea ca poet și editor. Aceste modele mi-au marcat traiectoria existenței… Colaborarea fructuoasă cu publiciști ca: Mariana Gurza, Mariana Cristescu, Rodica Cernea, Maria Rugină, Tudor Ghideanu, Constantin Tomșa, Petruș Andrei, cât și frumoasa prietenie legată cu publiciști români din diaspora ca: Maria Diana Popescu, Vavila Popovici, Iulia Barcaroiu, Adrian Erbiceanu, Ioan Miclău, Ben Todică, Octavian D. Curpaș, mă motivează să merg pe acest drum și să continui această muncă… Da, există o implicare totală în tot ceea ce fac. Viața culturală a zonei mă preocupă în mod deosebit, încerc mereu să descopăr ceva în cartea veche, în autorii de azi. Exista ceva ce nu pot explica. Dragostea pentru oameni și mirosul cărții ce își va găsi locul în bibliotecă. Este o trăire unică, care mă împlinește cu fiecare apariție. Așa înțeleg să trăiesc, pentru cei de lângă mine, oferindu-le o picătură din sufletul meu, prin tot ceea ce fac.
Veronica Balaj: Am înțeles ce calități trebuie să aibă un editor și care este contribuția dumneavoastră la editarea unei cărți. Spuneți-mi ceva despre lectură, mai sunt citite aceste cărți?
Emilia Țuțuianu: Lectura nu e doar un joc gratuit, pentru înfrumusețarea ornamentală a vieții, ea e umană și există prin amprenta omului. Spiritul omului trebuie întreținut și de focul sacru al lecturii…Prin lectură se stabilește ceremonios și inalterabil legătura Cuvântului cu Omul. Prin lectură încercăm sentimente sacre, magice. Chiar dacă viitorul stă sub sceptrul tehnicizării, omul rămâne sub același dintotdeauna semn al perenității, al bucuriei de a simți veșmântul concret al ideilor din carte..
Veronica Balaj: Care credeți că e viitorul cărții - în condițiile în care formatul electronic câștigă teren?
Emilia Țuțuianu: Sublimul nu poate fi atins prin intermediul calculatorului, el se identifică cu natura, care ne ajută să-l definim… Având în mână opera unui om, trăirile sale, gândurile sale, încerci acele emoții și le trăiești, pe când lectura virtuală anulează aceste trăiri. Relația dintre ființa umană și calculator a devenit o problemă importantă în ultimii ani. Există două puncte de vedere în legătură cu acest lucru: primul - cercetările asupra calculatorului au încurajat oamenii să considere creierul uman ca fiind asemănător unui calculator, o metaforă intrinsec periculoasă, deoarece ignoră anumite aspecte importante ale ființei umane, de exemplu: conștiința socială, moralitatea, responsabilitatea socială, liberul arbitru etc.; a doua încercare - este de a produce calculatoare inteligente. Dar se pune întrebarea, este de dorit să se realizeze calculatoare care să emuleze oamenii?…Cartea este absolut necesară fiecărui om. O carte e scrisă de om și pentru oameni. De aceea s-a păstrat în timp, fie pe manuscrise, foi de papirus, ceea ce au scris oamenii, și tocmai aceste lucrări vechi demonstrează iubirea față de carte, necesitatea unei cărți, pentru a descoperi și descifra sentimentele generațiilor trecute, gândurile, aspirațiile. Vă puteți imagina pe Socrate sau pe Platon în fața calculatorului? Acești giganți ai artei dialogului, care au recurs la strategii ale vorbirii pe baza agerimii gândirii, a simțului limbii, a luptei de opinii…ce ar spune despre timpul pe care îl alocăm azi calculatorului? Sau, genialul Aristotel, care ne-a demonstrat exigențele sale față de limbă – claritatea, eleganța și accesibilitatea ei în relațiile interumane? Dacă la început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu, atunci în carte este viața și viața este Lumina Oamenilor. O lumină absolut necesară pentru a ne putea înțelege și tolera între noi.
Veronica Balaj: O editură poate fi și o afacere rentabilă în România? De ce anume ar depinde acest lucru?
Emilia Țuțuianu: Dacă faci parte din prima categorie de editori enunțată mai sus, categoric nu! Este prea multă uzură fizică și psihică. Dar dacă faci parte din a doua categorie și mai faci și ceva politică poți reuși…Aproape niciodată nu s-a vorbit de câte responsabilități trebuie să se achite un editor, niciodată munca lui nu a fost apreciată și așezată acolo unde este locul ei…darmite să mai fie și plătită. Fiecare editor pune o amprentă personală asupra publicației. El ajunge să se identifice cu acea lucrare, de aceea uzează de întreaga pricepere și migală în alegerea formei optime înaintea tipăririi. Mă bucur că volumele editate la noi au fost receptate și apreciate, la adevărata lor valoare, atât de către autori cât și de cititori, ceea ce demonstrează că ne-am găsit un loc bine meritat în cadrul existențial al celorlalte edituri din țară.
Veronica Balaj: Este apetitul cultural al românilor scăzut? Poate fi stimulat?
Emilia Țuțuianu: Din păcate foarte puțină lume mai achiziționează o carte sau mai frecventează o bibliotecă. Se uită că grație puterii și influenței cărții se nasc idei și acțiuni care pot duce la schimbarea lumii în bine…Parcă nimeni nu-și mai dorește o schimbare…parcă este o concurență de supraviețuire, oricum și în orice fel…valoarea umană a dispărut, se trăiește instinctual…
Veronica Balaj: Care ar fi câteva din titlurile și autorii volumelor apărute până acum la Editura Mușatinia?
Emilia Țuțuianu: Am editat până în momentul de față peste 120 de cărți, într-o paletă diversă plecând de la monografii, albume de artă, literatură, studii muzicale, filosofice, poezii etc. Amintesc doar câteva: Constantin Noica în context european, autor Carmen Emanuela Biru; Miorița mit triadic, autor: Gheorghe A. M. Ciobanu; Starțun, între temniță și vecie, autor Victor Leahu; Chivotul syncategorematelor și infinitul, autor Tudor Ghideanu; Melchisedec lumina ortodoxiei, de Tudor Ghideanu; Ben Todică, Ambasador al românismului în lume; Ontifonismul, Omnifonismul, Olnifonismul, autor Gheorghe A.M.Ciobanu; Gh. A. M. Ciobanu - Mecena medic și misionar Teodorescu și multe altele.
Veronica Balaj: Care sunt strategiile culturale în ultimii ani? Cum ați încercat să impulsionați activitățile culturale romașcane?
Emilia Țuțuianu: Am alocat din timpul meu liber apariției unei reviste, Melidonium, atât în format tipărit cât și on-line, în paginile căreia am promovat îndeosebi autori romașcani. Din nefericire aceste idei generoase au obținut girul mai ales al scriitorilor și poeților din diaspora și din țară și mai puțin al celor din zonă.
Veronica Balaj: Care sunt direcțiile în care vedeți dezvoltarea editurii? Altfel spus, ce proiecte de viitor aveți? Ce anume urmează să mai publicați? Vorbiți-ne puțin despre următoarea apariție.
Emilia Țuțuianu: Nu vom renunța la principii. Ne vom păstra crezul de a edita operele scriitorilor ce merită a-și găsi locul în biblioteci. Vom încerca să dăm o șansă celor care merită să aibă o carte. Poate, daca am avea sprijinul celor care răspund de cultura romașcană, ne-ar fi mult mai ușor de a lăsa o zestre culturală mult mai bogată acestui ținut încărcat de istorie. Există din păcate mulți autori necunoscuți care din motive financiare nu reușesc să se bucure de publicarea scrierilor lor. Nu puține au fost momentele când am reușit să sprijin financiar poeți, consacrați acum, și să-i promovez așa cum merită. Acum, lucrez la volumul Cartea cu vise, a pictorului Gheorghe Stoica, ce reprezentă scrierile și năzuințele unui tânăr ce bătea la porțile vieții la vârsta de 17 ani, în perioada 1947-1948, visele, gândurile unui poet de real talent, ce merită citit și cunoscut, un vis împlinit postum pentru artistul Gheorghe Stoica.
Veronica Balaj: Integrarea dumneavoastră în spațiul spiritual din zonă, este o împlinire? Sunt și greutăți în acest sens? Cum vă receptează oamenii interesați de acest segment al vieții?
Emilia Țuțuianu: Între profesia de psiholog și editor există o puternică legătură, o consider parte componentă atât a pregătirii mele profesionale cât și a aspirațiilor mele. Relațiile umane, sociale pe care le cultiv prin intermediul profesiei mele, se împletesc armonios cu trăirile și gândurile unor oameni talentați care trec în nemurire lăsând în urma lor o carte. Am reușit să edităm multe cărți de referință pentru orașului Roman: Istoria bibliotecii, Istoria muzeului de Artă, Cronica Romanului și a Episcopiei de Roman etc. Prin toate volumele editate, am contribuit la zestrea de aur a culturii romașcane, am înscris în circuitul culturii naționale opere ce au aparținut unor personalități demult trecute în uitare. Vanitas vanitatum et omnia vanitos? Nefiind implicată politic, uneori suntem marginalizați de autorități, oamenii de cultura din țară și străinătate ne sunt alături… Fiecare apariție, pentru noi este o împlinire. Orgoliile niciodată nu le putem opri. Nu am sa înțeleg niciodată de ce? În cultură, vorba lui Nichita Stănescu este loc pentru toată lumea. Cărțile editate de noi sunt trimise în toate colțurile țării, prin donații la biblioteci și prin mediatizarea lor pe internet, în paginile revistei Melidonium. Și, credeți-mă, este o mare satisfacție pentru mine să văd cum aceste cărții sunt receptate și asimilate de alți scriitori și publiciști, cum intră în atenția criticii literare și își găsesc ecou în paginile revistelor de specialitate. Cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom duce menirea mai departe în ciuda vremurilor ce știu să vremuiască.
Veronica Balaj: Vă mulțumesc și vă doresc să continuați cu succes nobila dumneavoastră misiune.