Veșnicei iubite

Jump to navigation Jump to search
Veșnicei iubite
de Cincinat Pavelescu
Dlui Alex. Bellu


De câte ori mă-nalț cu gândul
Pe scara timpului apus,
De câte ori m-afund în noaptea
Ființei mele nențelese,
Și-n toate epocile moarte
Ori când visarea mi s-a dus,
Din umbra lor, ca o minune
Tot chipul tău nainte-mi iese!

Căci am trăit sub alte forme
Și numai azi renasc la viață.
În glasul meu care te-ncântă
Vibrează numai un ecou.
Am sărutat cu alte buze
Aceleași mâini și-aceeași față,
În vremi de fală, când în ochii-mi
Sclipea un suflet de erou!

Era o toamnă-ntârziată,
Tu stai cu amforele goale
Lângă fântâna unde seara
Veneau mioarele să bea.
O lacrimă picând din ochii-ți
Brăzdă în apă rotocoale,
Și-n clipa sărutării tale
Pe cer s-a mai aprins o stea!

D-atunci și ani, și veacuri multe
Ca niște clipe se topiră...
Pe unde-a fost fântâna veche
Poate pădure e de brazi,
Și marea s-a schimbat în munte,
Și munții-n praf se risipiră,
Dar sărutarea ta păgână
Îmi arde buzele și azi!

R. -Sărat. 1905