Vara (Bolliac)

 

I

Frumoasă este vara!
E cerul cu lumină
Și pomii cu verdeață;
Natura este plină;
Roșatică e seara,
Gălbuie dimineața.

Cîmpii prea colorate
Exal miros din flori,
Și viersuri variate
În cerul fără nori,
Ca dintr-o harpă mare
S-aud în depărtare
Și-n inimi dau fiori.

Îmi place astă dată,
April cînd înflorește
Și pomii și cîmpia,
Pădurea cea uscată
Să văz cum înverzește,
Cum naște bucuria.

Să văz cum se destinde
Azurul cel ceresc;
Să văz cum se aprinde
Cu focul pămîntesc,
Cu munca și cu sporul,
Speranța și amorul
În toți cîți viețuiesc.

Îmi plac și gîndăceii
Cu-aripe mititele,
Cu felurimi de fețe,
Îmi plac și flutureii
De smalț pe floricele,
Cînd zbor cu aripi crețe.

Îmi place rîndurica
La cuib s-o văz zidind,
Îmi place păsărică
S-o văz pe pui hrănind,
Îmi plac și brotăceii, –
Se-mbuc și porumbeii
Iubind și gungunind.

Îmi place-atunci grădina
Și florile-ngrijite; –
Să văz crescînd zambila;
Să văz roind stupina
Pe coaste însmăltite;
Să văz rîzînd copila;

Să văz șezînd la soare
Copilul mic și blînd;
Să văz că nu mai moare
Un orfelin flămînd.
Să văz îndestularea;
Să văz îmbielșugarea
Pe cer și pe pămînt.

Atunci cel ce iubește,
Sau a iubit vreodată,
S-absoarbe în tăcere,
De vise se răpește,
De vise ce-i arată
Trecuta lui plăcere

În unda care fuge,
În crîngul cel întins,
În mielul care suge,
În focul cel aprins,
În umbra ce se-mparte,
În dealul cel departe,
În danțul ce s-a prins.

Atunci, el parcă vede
Ieșind din crini, lalele,
O nimfă ce visează;
Atunci, pare c-ar crede
Că vede-n viorele
Cătări ce-l ațintează.

Zefirii cînd prin frunze
Adie-n brebenei,
El simte p-a lui buze
Trecînd suflarea ei.
O simte-ntr-o cîntare
De cuc, privighetoare,
O simte-n fluturei.

Se-nsoar-atuncea firea;
Sărbează universul
Ateii și păgînii!
Fetițe-nvăț iubirea,
Poetul află viersul,
Întineresc bătrînii.
În om e fantazia,
Amoru-n trandafir;
În ochi e bucuria,
Plăcerea în zefir;
Plăcerea în gîndire,
Plăcerea în unire;
Natura e-n delir.

II

O! mult îmi place vara
Cu verzi păduri stufoase,
Cu pomii plini de roade,
Cu grînele, secara
În holde mari, frumoase,
Cu spicul care cade!

Cu noaptea înstelată,
Cu cerul cel senin,
Cu luna cea curată,
Cu aerul cel lin,
Cu pasări cîntătoare,
Cu fluturi peste floare,
Cu stupi cu fagul plin.

O! vara, călătorul,
Să umble-i este lesne
Și-n munte și-n cîmpie;
Căci rece e izvorul,
Căci rar se află-n bezne,
Căci tot e veselie;

Căci roua scînteiază
Cînd ziua s-a ivi;
Căci raza-l luminează,
Și cînd o osteni,
O umbră se destinde,
În brațe-i îl coprinde,
În somn a-l odini!

Atunci, mulțimi de glasuri,
De pasări certătoare
Îl fur încet pe vise;
Atunci el simte păsuri
De nimfe jucătoare
Cu sînuri tot deschise.

O! Vara, orfelinul
Părinții și-a aflat!
O! Vara piere chinul;
Săracul e bogat;
Viața e frumoasă;
Natura e pompoasă;
Coliba e palat!