Vară (Iosif)

Jump to navigation Jump to search

Vară
de Ștefan Octavian Iosif


Asfințește. Printre ramuri
Aurite-n foc de soare,
Tremură nenumărate
Mici ferești strălucitoare.

Sub arțar, plecat, moșneagul
Șade cu luleaua-n gură,
Pare că-i cioplită-n piatră
Luminoasa lui figură...

Joacă în văzduh țînțarii ;
Pe furiș, prin frunza rară,
Ca un zgomot de șopîrle
Drăcușorii se strecoară,

Ici și colo doar s-arată
Printre crengile mișcate,
Și, pitiți, șoptesc în umbră,
Se ghiontesc, rîd pe-nfundate...

Dînd semnal întregei cete,
Cel din urmă-n fund dispare...
— Caută-i de-acu, băiete !
Mută stă grădina mare...

Tresărind, pășește-n taină,
Doar prin foi adie vîntul...
Stă și-ascultă... Unde-s oare ?
Nu se știe ca pămîntul !

Moșule, tu știi, pesemne,
Stai cu degetul la gură,
Și, zîmbind șiret, ce dulce
Amintirile te fură...

Dar deodat' s-aude-un țipăt,
Și din nalta bălărie
Sare o fetiță blondă
Ca un fir de păpădie !

Geaba fuge nebunește
Ca să scape de ștrengar...
Din tufișuri, pretutindeni,
Alte capete răsar...

E un haz ! Cu larmă mare,
Toți, jucînd, se strîng[1] în drum,
Și bunicul rîde tare
Pipa scuturînd de scrum...



  1. În Poezii (1908) s-a omis dintr-o eroare de tipar : se strîng.