Vânt de stepe

Jump to navigation Jump to search
Vânt de stepe
de Alexandru Macedonski
Cântec al slavului de sud


Spre locuri unde nu se află societăți organizate,
Pustii, întinse, fără urme de plug, de-orașe sau de sate,
Nemărginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeți,
Cu flori albastre, cu flori roșii, în raza clarei dimineți,
Cu aerul umplut de-arome sălbatice și mușcătoare,
Ce răzvrătind musculatura o reîncarcă cu vigoare,
Uitând ce sunt și unde m-aflu, îmi duc al cugetului cort,
Și renăscând la viață nouă, naufragiat ajuns la port,
Sunt principe stăpân pe stepă cât pot cuprinde cu vederea...
Îmi crește păru-n stufuri negre și-n ochi îmi fulgeră plăcerea,
Sunt june, sunt puternic, liber, — încalec repede-armăsar,
Apun ici-colo ca nălucă și dincolo din nou răsar...
Jiletca mea e de mătase cu fir de aur ceaprezată,
Cămașă am cu mâneci roșii, și cizma mea e-mpintenată
De-un fel de bold ce poartă-n vârfu-i o boabă chiar de
    diamant...

Am pantaloni ce cad în cute și am mustață de amant,
O Varinkă cu ochi albaștri ca stelele sub fruntea serii
Pe granița pustietății m-așteaptă-n vântul primăverii
Și împletindu-și a ei coadă cu fir de-argint și cu panglici,
Îmi zice: „Suflete, aleargă, de-un veac de când te-aștept aici!"