Utilizator:Silenzio76
Citat[modifică]
Un scriitor de care n-a auzit aproape nimeni tipărește cărți care stau cu anii nevândute în librării, necitite în biblioteci și necomentate în presă. El se plimbă melancolic pe străzi, cu mâinile la spate, intră cu un zâmbet ironic în câte o librărie, ca un prinț travestit în cerșetor, își contemplă cartea și o și cumpără, sprea mirarea librăreselor. Apoi, în metrou, în drum spre casă, o citește cu încântare, dând din cap aprobator la fiecare frază și uitându-se din când în când cu compătimire la cei din jur, care n-au acces la asemenea desfătări intelectuale.
Sunt la modă, acum, volumele omagiale. Dacă împlinești cincizeci, sau șaizeci, sau șaptezeci de ani și nu ți se dedică un asemenea volum, îți scad imediat acțiunile, este ca și cum n-ai avea jeep sau amantă tânără. Firesc ar fi ca admiratorii unui om de valoare să alcătuiască din proprie inițiativă o carte despre meritele sărbătoritului. Și așa se și întâmplă în multe cazuri. Atunci însă când nu există admiratori, ei sunt inventați de cel în cauză, care trage de toți cunoscuții săi ca să compună câte un text pentru volumul omagial. Hai, dom'le, scrie ceva elogios despre mine! Nu-ți limitează nimeni spațiul, scrie cât vrei! Nu trebuie să inventezi nimic, mă prezinți așa cum sunt: cinstit, generos, gata oricând să-mi servesc țara. Doar mă cunoști! - Alex Ștefănescu, (Text apărut luni, 2 decembrie 2013, în „Academia Cațavencu”)
