Urâtul (Fondane)

Jump to navigation Jump to search
Urâtul
de Benjamin Fondane


În casa de tăcere cu iederi și urzici,
plină cu somn de bufniți cârne, cu ochii mici,
nimeni nu știe toamna când a intrat în casă,
și anii de când surpă pereții, ca să iasă.
Un clopot surd la masă și la culcat cheamă;
avea și-atuncea spartă arama, și coclea,
și-l ascultam, cu gura pe lespede, cum geme,
să ție-n loc moluzul și curgerea de vreme.
Motani de porțelană, cu ochii verzi, au tors
plecarea-n lume-a celor ce nu s-au mai întors;
dar s-auzeau, în seară, cu geamăt de lăuze,
clapele-ntârziate pe mâini, ca niște buze.
Poate e mama care moțăie-n jilț, aici -
coase ciorapi de lână moale, pentru bunici.
Dacă-ar cădea odată ploile roșcovane,
prin mădulare-ar curge din nou, ca prin burlane,
și-ai fi în casă singur, pustiu și monoton -

ca-n insula vreunui sălbatic Robinson

1921