Unui căpitan
I
[modifică]- care mânca la masă de obicei numai pește
De ce mănâncă Nicu pește
La orice masă cu-atât zel?
Ar vrea pe toți să-i devoreze
Ca să rămâie numai el!
II
[modifică]- Aceluiași
Gras și roșu de sudoare,
Privind Dunărea în soare,
Căpitanul se gândește:
Parcă tot mai bine-i pește!
III
[modifică]- Tot acestui amic, într-o zi de căldură, în grădina publică din Brăila, pe marginea Dunării:
De căldura zdrobitoare,
Care stă să ne omoare,
Singur domnul Nicu scapă,
Fiindcă dânsul... doarme-n apă!
IV
[modifică]- Aceluiași căpitan, care ironiza pe magistrații ce se întorceau de la o înmormântare oficială. El, de altfel, se bucura de o reputație acvatică câștigată... la vechime.
După o bătrână ce-a murit
Am fost la cimitir, cernit;
Și Nicu-n veci palavragiu
Mi-a spus că sunt pomanagiu.
Pe dânsul însă pașii-l poartă
De șapte ori pe săptămână,
Ca pe noi azi la o bătrână,
Bătrână vie, dar nu moartă!