Unora

Jump to navigation Jump to search
Unora
de Alexei Mateevici


Noi nu ne înțelegem: voi vreți a noastră limbă
S-o înnoiți, surpându-i temeiurile vechi,
Și noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă,
Vă pare totuși cântec, sunându-vă-n urechi.

Veșmântul firii noastre din pânză strămoșească
Cu tivituri de aur, de vechi argint și flori,
Războaie-mpodobite de-o mână meșterească
Vă par sărăcăcioase mantale de păstori.

Noi nu ne înțelegem: acolo unde bate
Izvorul veșniciei, frumoasei nemuriri, --
Vă pare că-i pustie, bordeie lepădate --
Și căutați s-aduceți de-ai voștri trandafiri.

Dar trandafirii voștri făcuți-s din hârtie
Și miroase a leacuri luate din dugheni,
În limbă doftorească a voastră latinie
Preface graiul slobod din codrii moldoveni.

Noi nu ne înțelegem: din sine limba crește,
Nevoie nu mai are de ajutor străin,
Din sine-și prinde floare, din sine se-nnoiește,
Când nu-i atingi temeiul puternic și bătrân.

Destulă înflorire păstrat-a limba noastră
Din sânul maicii sale cel vechi și sănătos,
Și nu-i mai trebui leacuri și nici boia albastră
Să zugrăvească cerul cel sfânt și luminos.

Noi nu ne înțelegem: povestea nu-i de-aseară
Și parc-ar fi să tragem și noi învățături,
Să nu ne-aducem graiul la stare de ocară,
Să tăvălim pe uliți cântarea din păduri.

Priviți: acei cu limba bolnavă, chinuită
Cu drag și cu mirare ne-ascultă când vorbim;
Iar cântăreți și meșteri cu pana iscusită
Fug de latina nouă, ca de un țintirim...

Noi nu ne înțelegem: dar de-ați simți ca mine
Ce patimi limba trage dintr-un străin puhoi,
Atuncea n-ați urni-o din temelii bătrâne,
Atuncea, mi se pare, ne-am înțelege noi.

Mărășești, 13-14 iulie 1917