Unei file albe

 

Pe albul străveziu de sân plăpând
Aștepți, cu resemnare de caliciu,
Violul asprului polen de gând.

Fecioară gata pentru sacrificiu,
Ceai fost? și câte vieți ai mai trăit?

Ai șters icoanele bătrîne-n schit?
Ai fost rochiță-n lupanare?
Ori treanța pe copilă cerșetoare?

Ori poate-ai fost o pânză diafană
Pe trupul maculat de curtezană?

Ai coperit cândva o sacristie?
Subtil și pudic văl de cununie
Și stavilă-n iatacul nupțial,
Te-a sfâșiata o mină de brutal?

Ori, poate că-n bordeiul strimt și scund
Sub pâlpâiri ce parcă stau să moară
În ftizicile luminări de ceară,
Ai șters sudoarea unui muribund?

Sau, într-o peșteră, de-anacoret
Ai fost umil coperământ Madonei?
Ori, singura cămașe de poet?
Ori, poate că batista Desdemonei?

În câte chipuri metamorfozată
Și-’n câte rânduri vei fi fost
În fiecare viață cu alt rost?..

Dar, foaie albă ești întâia dată
Si n-am să scriu!
                       Vreau să te las sterilă

Si pură ca-ntâiul paraclis
Căci, nu poți fi decât odată filă,
Pe care încă nu s-a scris.