Unei file

 

Sărmana filă-n care aștern
A gândului comoară
Nu știi câte dureri se cern
Când vin spre tine iară.

Ca lumea, rece mă privești
Mă vezi surâzătoare
Dar rana cum s-o potolești
Când inima te doare?

Sunt rele care nu se scriu
Și nu se spun în șoapte,
În ele chinu-i tot mai viu
Și sufletul e-o noapte.

Poți să mă plângi hârtie deci
Ca muta mărturie;
Ce grea amărăciune
Să râzi, când plânsu-nvie!