Unei fete

 

0, nu mă mai privi întrebătoare
Cu ochi-ți mari și plini de-atâta milă,
Căci niciodată n-o să poți, copilă,
Pătrunde jalea inimii ce moare.

Tu pari născută-n țara primăverii
Cu cer senn și mare de smarald
În valurile căreia își scald
Tremurătoare umbre palmierii.

Și nu cunoști posomorâte valuri
Bătute veșnic de ocean și vânturi
În preaima căror n-auzi alte cânturi
Decât eternui zbuciumat de valuri.

Întoarce-ți, dar, privirile spre soare
Spre orizonturi pururea senine
Și nu căta să reînviezi în mine
Apusul vis ce încă tot mă doare.