Undeva...

Undeva... de Ion Minulescu

lui Codiță Osiceanu

Hotelul cu firma „La Wilhelm cel Mare”
Dim medievalul oraș teuton,
Cu sfânta Maria deasupra intrării,
Scăldată-n lumină de opt lampadare,
Hotelul cu hall-ul ― perfect hexagon ―
Și geamuri rotunde și-albastre,
Prin care ―
De mână cu visele noastre ―
Pătrunde timidă tristețea-nserării
Pe mobile negre și triste de nuc,
Și vechi ilustrații, tăiate din Jugend ―
Sirene de Boecklin
Și satiri de Stuck ―
Hotelul în care purtat-am o vară
Cea mai plăcută și sfântă povară,
Citindu-i pe Heine și Nietzsche,
Traduși ―
Ca două viori sub același arcuș ―
În limba-nflorată
Și-n stilul sever ―
O limbă-mpletită din sfârcuri de bice
În care, pe vremuri, scrisese Voltaire,
Pe care-l citise și Heine, și Nietzsche...
Hotelul acesta ―
Citesc în jurnal ―
Azi este spital!
Spital ― gazda morții
Cu „Crucea Genevei”
Chiar deasupra porții.
Hotelul cu hall-ul perfect hexagon
Din medievalul oraș teuton,
Azi este refugiul defuncților vii,
Ce-și mângâie gheara de vultur crispată
Pe hainele lor cenușii ―
O „Cruce de fier”
Pătată de sânge pe front
Și spălată
Cu trei picături de eter...

Hotelul?
Aceeași eternă-ntrebare...
Spitalul?
Aceeași prevestire tristă...

Hotelul cu firma „La Wilhelm cel Mare”
Azi... nu mai există!