Un mare binefăcător al culturii românești: Vasile Stroescu

 

Când, acum câteva săptămâni, s-a auzit că dl. Vasile Stroescu - Vasile de Stroesco, cum se scrie d-sa, ca nobil basarabean, coborâtor al vechilor noştri răzeşi şi boieri - a făcut o danie de 100 000 de coroane fondului cultural din Blaj, menit să sprijine, împotriva oricui, şcoala românească, a fost o uimire. Se poate ca un român bogat să facă un astfel de lucru? Dar aceasta înseamnă călcarea în picioare a celor mai frumoase datini naţionale! Când cineva din neamul nostru are bani de prisos mai cumpără moşii, clădeşte vreun palat aurit, călătoreşte pe unde dracul şi-a-nţercat copiii sau face pe "boierul valah" în lumea cântăreţelor şi dănţuitoarelor din Paris, ori de-l ajută vrâsta ori nu. Aşa se cuvine: aşa s-a făcut şi aşa o să se facă. Un grec, un bulgar pot dispune altfel de banul lor, fiindcă doar unul e numai o "capră" de grec, iar celălalt un "tucanaglava" prost de bulgar, dar o naţie nobilă trebuie să aibă alte apucături.

Mulţi se mirau de ce dl. Stroescu, român ortodox din Basarabia pravoslavnică, s-a găsit să facă darul său de rege Bisericii unite, cu care nu e legat prin nimic. Vreun român prea roman de dincolo s-o fi gândit poate la vreo convertire în perspectivă, căci sunt şi rătăciţi de aceia cari-şi pierd vremea cu astfel de lucruri. Dl. Stroescu a răspuns, aşa cum se cuvine să răspundă orice român la certele confesionale că, adecă, d-sa nu ştie decât Biserică de limba sa, românească. Arătându-i-se că şi la Sibiu se strâng bani pentru şcoli, tot româneşti, şi că acestea sunt mai multe, a făcut, se zice, un nou dar, de 300 000 de lei.

Pe noi nu ne-a mirat fapta d-lui Stroescu. D-sa e cunoscut de mult ca un mare prieten al neamului său, ca un răspânditor darnic al bogăţiei sale pentru scopuri nobile. A îmbătrânit făcând binele şi era firesc ca, astăzi, să se întreacă pe sine.

Darul d-lui Stroescu mai are însă un înţeles, unul mângâietor şi plin de făgăduieli. La 1912 ruşii serbează o sută de ani de la furtul Basarabiei. Cu acest prilej iese înainte şi o sumă de "foşti moldoveni" cari vor cânta şi ei osanale arătând că stăpânirea rusească peste Prut se datoreşte şi trădării înaintaşilor lor. Ei vor striga sus şi tare că, din mila "împăratului", Basarabia e fericită în cultura rusească înfăţişată prin Şcoală şi Biserică.

Înaintând cu doi ani asupra serbărilor profane ce se vor desfăşura pe mormântul vechii noastre glorii de neştearsă amintire, dl. Stroescu deschide mâna larg şi dă o jumătate de milion culturii româneşti, afirmând astfel legătura neapărată şi veşnică a Basarabiei sale de viaţa, de lupta, de triumful firesc al acestei culturi.

Ce e mai curat şi mai bun în românimea basarabeană a vorbit prin graiul acestui nobil bătrân în clipa binefacerii memorabile. Arătând că-şi aduce aminte şi că preţuieşte mai presus de orice comunitatea noastră sufletească, pe care toată puterea Rusiei n-o poate sfărma, Basarabia ni-a dat prin dl. Vasile Stroescu acea chezăşie pentru viitor pe care ştim astăzi că ne putem răzima.

1910 (Neamul românesc, anul al V-lea, nr. 47.)