Un imn francez lui Eminescu
Sari la navigare
Sari la căutare
Un imn francez lui Eminescu
de
Lucien Bazin
tradus în română de
Ștefan Octavian Iosif
- Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale
- Și scârba ta născută din vanele plăceri,
- Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri...
- Năluca urmărită de tine-n veci pe cale.
- Și am citit o parte din opera-ți măiastră;
- Sub biciul suferinței umane te zăresc
- Trist, implorând în graiul tău dulce românesc
- Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră.
- Dar mai presus citit-am poemul tău romantic,
- Bogat în idealuri și falnice avânturi
- Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi,
- În care se trezește al Romei geniu antic.
- Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște
- Același sânge nobil al rasei vechi latine,
- Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine,
- Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște!
- De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg.
- Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine,
- Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine:
- Poeții mari sunt domnii pământului întreg!
- Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere
- Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale
- Vor plânge la accentul sublim al lirei tale,
- Imens răsunătoare când geme de durere...
- Durerea e obștească: acid e-al ei sărut...
- Tu însuți, Eminescu, o cunoșteai din fașe:
- Înlănțuindu-ți gâtul cu brațele-ucigașe
- Te-a strâns așa de tare, că lira ți-a tăcut...
- S-a stins a ta gândire în noaptea blestemată,
- Pân' ce să treci în raiul etern scăldat în rază...
- Dar opera-ți rămâne și duhul tău veghează
- Asupra țării tale în doliu-nveșmântată.
- În negrele amurguri, când ne-nfioară-un vaier
- Ca dintr-o altă lume, al păsării nocturne,
- Când strop cu strop, în taină, din nevăzute urne
- Necunoscute lacrimi alunecă prin aer,
- În tristele amurguri ce-mbracă-a noastre frunți
- Cu negură de visuri, când singur îți arăți
- Al lunii disc de aur vrăjind singurătăți,
- Când raza ei coboară peste câmpii și munți,
- În ceasurile-acele de teamă ne-nțeleasă,
- Când mările respiră o dulce adiere,
- Atunci plutești, poete, scăpat de-orice durere,
- Și țara ta ți-o legeni cu drag, ca pe mireasă...
- Poete, stai de strajă! Spre culmile măririi
- Insuflă-i, ca să lupte, a geniului scânteie,
- Copil al României, o, bard menit să steie
- Alături de stăpânii slăviți ai Nemuririi!