Un hoit

Sari la navigare Sari la căutare
Un hoit
de Charles Baudelaire
Traducere de Al. Philippide


O, suflete-amintește- i priveliștea murdară
Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
În diminea a-aceea cu molcom cer de vară ;
Un hoit scârbos pe un prundiș zvârlit,

Își desfăcea asemeni unei femei obscene
Picioarele și, puhav de venin,
Nepăsător și cinic, își deschidea alene
Rânjitul pântec de miasme plin.

Putreziciunea asta se răsfăța la soare
Care-o cocea adânc și liniștit
Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar însutit

Și cerul privea hoitul superb cum se desfată
Îmbobocind asemeni unei flori ...
Simțind că te înăbuși, ai șovăit deoadată
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pântec pe care muște grase
Zburau greoi cu zumzete-ascuțite
Curgeau oștiri de larve ca niște bale groase
De-a lungu-acestor zdrențe-nsuflețite.

Cu legănări de valuri și sfârâit de foale,
Zvâcnind și opintindu-se din greu
Părea că trupul iar și, umflat de-un suflu moale,
Trăiește înmulțindu-se mereu.

Și-această lume-ntr-una vuia cântând ciudat
Ca vântul sau ca apa curg toare
Sau un grăunte care, necontenit mișcat,
Se-nvârte ritmic în vânturătoare.

Aproape ștearsă, forma acum nu mai era
Decât un vis, o schiță ce tânjește
Pe pânza și pe care artistul o reia
Și doar din amintire o sfârșește.