Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap

Jump to navigation Jump to search
Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
de Ion Luca Caragiale


Se știe că-n genere frizerii sunt, ca toți artiștii, foarte pasionați și foarte credincioși amanți ai fiicelor Melpomenei... În momentele sale pierdute, între curățitul pieptenilor și ascuțitul bricelor, orice frizer ortodox care se respectă trebuie să se dedea cultului măcar a unei muze profane... Unii cântă cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite.

Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat de impresia stupeficantă ce i-a produs-o capelura d-auro-blondo-irizo-bronzată a aceleia care etc., ne trimite, cu rugămintea de a o publica, următoarea capodoperă în genul ei, pe care o dedică părului aceleia care etc. Să ascultăm și să admirăm pe acest eminent raseur:

Capul ei!... Părul aceleia care...[modifică]

...Și e o întreagă lume, lume plină de farmec și de lumină.

O lume plină de soare, o lume plină de miresme dulci e în părul ei mătăsos, și în flacăra adormită a părului ei resfirat, plutește o întreagă patimă, patima sufletului meu bolnav.

...Și profundul ei păr de bronz, profundul și frumosul ei păr, cuprinde farmecul lumelor astrale, cuprinde mireasma drăgălașă și îmbătătoare a unei lumi-poeme. Și cum aș dori să-mi pierd fruntea în părul ei de foc, nimb sacru, aureolă divină, castă ca și casta fecioară ce-l poartă.

Și aș vrea, aș vrea în părul ei sublim, în părul ei mătăsos să-mi ascund ochii, ochii mei uimiți de frumuseț ea ei divină.

...Și e o întreagă lume, o lume, plină de lumină, o lume plină de soare, părul ei bronzat.

Farmecul dulce al apusului de soare, aurul aprins al amurgului de zi și poezia suavă a danganului ce plânge trist peste holdele aurite, poezia astrală a unei lumi divine se află cuprinsă în părul ei înflăcărat, nimb sacru, nimb sfânt și drăgălaș.

Și în profunzimea înflăcăratului ei păr, în bronzul divin și mătăsos, mi se pierde sufletul meu, rătăcește mintea mea amețită de mireasma părului ei superb. Și superbul nimb de foc, superbul păr, cuprinde ceva din poezia aspră a lumilor slave, din poezia unui neam ce moare, cuprinde farmecul lui, al națiilor ce se sting pe slabe coarde de ghitară.

Și sublimul păr al iubitei mele cuprinde focul dragostelor aprinse, cuprinde suavul subtil al unei lumi virginale și demne.

Și cum aș dori să mă sting amețit de mireasma fascinatoare a părului ei bronzat, să mă sting sub parfumul delicat al visului cast, al fecioarei ideale, să adorm surprins de blând și sfânt extaz.

...Și eram beat, eream beat de părul ei, de mireasma nimbului ei sfânt, și eram fascinat de razele astrale, de flacăra suavă a profundului ei păr.

Și beat de lumina părului ei, visam vise drăguțe, visam vis bronzat de nouăsprezece ani.

Și-aș vrea să mă sting sub mireasma crepusculară a părului ei, să mă sting de dragoste, luminat de lumina sfântului ei nimb.

...Și e o întreagă lume, o lume plină de farmec în părul ei sublim, haos profund...

C. A. Ionescu
friseur-poet-critic-raseur etc. român

Toate bune, turbatul meu friseur-raseur! dar, de atâta lume în capul dumneei, tare trebuie să se scarpine iubita dumitale, câtă vreme îi scrii d-ta așa minuni! De ce nu-i dai mai bine și nițică alifie calmantă, pe lângă atâta iritantă proză?