Un festival artistic

 

La Ateneu se va da, cu splendidă pompă, un mare festival artistic.

Printr-o fericită întîmplare, se află în București în același timp două celebre artiste străine — d-na Theodorini, cantatrice italiană ^[1], și d-ra Agatha Bîrsescu, artistă dramatică germană ^[2].

Programul acestui festival e cît se poate de ales. Pe lîngă minunatele bucăți de muzică și declamațiune, se va produce și o scenă în adevăr mișcătoare: membrii „Cercului amicilor, artei și literaturii romîne”, inițiatorii acestui festival artistic, vor oferi cîte o coroană aurită fiecăreia dintre cele două artiste străine — mărturie de respect datorit talentului și în același timp dovadă mai ales de sentiment național.

În adevăr, aceste două stele — și cantatricea italiană, și artista dramatică germană — sunt de origină romînă.

Iată un lucru care pe de o parte ne face mare onoare nouă, romînilor, în genere, iar pe de altă parte, pe mine îndeosebi mă umple de multă melancolie. Pentru aceea, deși amator pasionat, cu toate că puțin cunoscător de artă, n-am să mă duc la veselul festival, care-mi face numai prin afișul său un efect atît de penibil.

Poate că exagerez; însă sărbătorirea aceasta mi se pare mie că seamănă prea mult cu primirea ce o familie săracă și umilă o face unui copil care a avut, plecînd de acasă de mic, izbînzi strălucite printre străini.

În fața unei case sîrmane de mahala se oprește o trăsură elegantă cu lachei în livrele. Din trăsură coboară o prințesă, care a copilărit în casa aceea, de unde a plecat de mult, chemată de glasul norocului, departe. Ce emoție pe părinți și pe frați! Cîteva ceasuri are să petreacă prințesa în sînul familiei, căreia nu lipsește a-i face onoarea unei vizite niciodată, dacă îi stă în drum ca un călduros și bun conac.

Familia întreagă așterne patul prințesii cu primenele curate. Se simt toți onorați cu amiciția lacheilor ei, de la cari vor să-i afle tabieturile. Îi îngrijesc de cai și de trăsură; îi jumulesc gîsca cea mai grasă din curte; o servesc pe prințesa toți în picioare la masă și sunt fericiți să-i poată preveni toate nazurile și apucăturile prințiare, cu toată stîngăcia lor roturieră ^[3].

A doua zi, după o bună ospătare, după un bun somn, prințesa ia din casa părintească cea mai frumoasă glastră cu flori, pe lîngă alte daruri, se suie in splendidul său echipaj și, „la revedere! la revedere!” pleacă zîmbind cu satisfacție și lăsînd în urmă-i o casă întreagă de mahalagii cu lacrimile în ochi.

Dar oare sunt nenorociți pentru aceasta mahalagiii noștri? — Nicidecum.

E adevărat că, pe de o parte, sentimentele lor intime sunt crud rănite de ifosele de protecție ale nobilei vizitatoare; că vizita aceasta pe de o parte îi umilește, dar nu e mai puțin adevărat că au pentru aceasta o covîrșitoare compensare în invidia pe care norocul lor o inspiră vecinilor. Toată mahalaua a fost în picioare să comenteze evenimentul strălucitei vizite, să fericească pe norocoasa familie și să admire pe nobila călătoare, care a binevoit să tragă în gazdă pentru cîteva momente în casa părintească.

Ce onoare! Ce noroc!

Iată ce impresie îmi face mie festivalul anunțat.

Dar, va zice cineva, ce e oare rău în aceasta? Ce, oare un copil, avînd norocul unei deosebite înzestrări, trebuie să mucezească în casa părintească și să nu caute izbînde în altă lume? Desigur, nu! răspunz eu.

Înțeleg foarte bine ce-a făcut copilul; dar nu înțeleg familia care, cu atît de comică ostentație și emoție stîngace, festivează pe un copil, rupt — desigur spre fericirea lui, iar nu spre gloria familiei — pentru totdeauna de casa părintească.

Și pentru aceea nu mă duc la festival, cu tot dorul ce-aș avea să mai auz variațiuni de vioară din Kaiser Quartett, pe care desigur le cîntă d. Dinicu ^[4] cu violoncelul, deoarece este primul trecut pe afiș, între cele patru instrumente de coardă.

Note

1. Elena Theodorini (1860—1926), cîntăreață romînă, a cîntat la Scala din Milano.
2. Agatha Bîrsescu, tragediană romînă, a jucat la Burgtheater din Viena.
3. Burgheză (fr.).
4. Dimitrie Dinicu, născut în București la 18 iunie 1868, violoncelist, profesor de violoncel la Conservator, inspector al învățămîntului muzicii pe întreaga țară (1894).