Un farmec trist și nențeles

Jump to navigation Jump to search
Un farmec trist și nențeles
de Mihai Eminescu


Un farmec trist și nențeles
       Puterea mea o leagă,
Și cu nimic nu m-am ales
       Din viața mea întreagă.

E un luceafăr răsărit
       Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
       Singurătății mării.

Îngălbenit rămâne-n veci
       Și-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
       Călătoresc cu dânsul.

Cu-atâtea tainici rugăminți,
       Cu-atâtea calde șoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinți,
       Vărsate zi și noapte,

I te-ai rugat: dorul nespus
       Din suflet să-ți alunge,
Dar el se-nalță tot mai sus
       Ca să nu-l poți ajunge.

Va rămânea necunoscut
       Și va luci departe
Căci luminează din trecut
       Iubirii celei moarte

Și se aprinde pe-orizon
       Pustiu de mări și stepe
Și a lui farmec monoton
       M-a-nvins făr-a-l pricepe.