Un cântec (Vasile Demetrius)

 

Sub barbă și-a suit vioara.
Și-a început încet și lin,
Cu ochit plin! de-adînc senin,
Un vînt domol ce-adie seara.

Arcușul tremura pe strune,
Și strunele vibrau măeastre,
Spunea de ceruri, largi, albastre,
De sărutări de foc, nebune.

Domol și tremurat, arar,
Părea un psalm măreț și sfînt,
Un cor de ângeri, — jurămînt
Pe vecinicie la altar.

Ofta maestrul și plângea
Vioara lui a plâns suna
Și cânt de preoți ce ’ngâna
A ’mormîntat. — Murise ea.