Un an fără o lună

 

Într’o seară din August-ul trecut am răscolit, la lumina lămpii, cu pietatea celui ce găsește totdeauna în trecut motiv de reconfortare. colecția „Frize”-lor. L-am reîntâlnit pe Niculae Cantonieru, ca pe promenada Brașovului, cu verbul său chinuit, dar autentic și până la urmă am reluat toate fragmentele cărților lui neisprăvite publicate în paginile revistei, convingându-mă încă odată de maturitatea la care se găsea, când boala și lipsurile i-au interzis să mai țină tocul în mână.

El a fost unul din acei scriitori cari ating maturitatea la o vărstă destul de înaintată, dar din această cauză scrisul lui a fost totdeauna încărcat de semnificații adânci. L-a caracterizat simplitatea — pentru realizarea căruia chinuia zile întregi o pagină. Exact peste 2 săptăm. se împlinește un an de la moartea lui Niculae Cantonierii. Prietenii lui apropiați se adună aici, pentru un modest parastas spiritual. Să fim triști, mai ales, că peste câțiva ani bunul Niculae Cantonieru va fi uitat cu desăvârșire.

Iași.