Umbre

Sari la navigare Sari la căutare
Umbre
de Dimitrie Anghel
Publicată în Sămănătorul, 12 nov. 1906


Ce stranii lucruri dorm în suflet și cum nu uită el nimică
Din cîte le închizi într-însul, ca într-o urnă funerară;
E iarnă azi și, fără voie, eu văd o zi de primăvară;
Și mă simt iarăși lîngă tine, pierduta, dulcea mea amică...

În casa toată urcă pacea unei vieți întemeiate.
Și la un ceas, un ram apare pe zidul alb, deasupra noastră,
Și nu-i un ram cu adevărul, ci numai umbra lui albastră,
Pe care-o mînă nevăzută îl leagănă-n mișcări ritmate.

Și-acuma preajma-ncepe-un cîntec, și-ncet pe ramura-nclinată
Vîslind cu aripile-n cruce, se lasă două păsărele,
Și nu știu gura lor de umbră ce-au pus atuncea dragei mele,
Dar știu că clipa asta dulce n-am mai uitat-o niciodată...

La depărtări și pretutindeni, se face iarăși primăvară,
Și dulcea fantasmagorie a umbrelor ce-au fost s-așază
Pe zidul alb, ca și atuncea, în liniștitul ceas de-amează,
În care ne-am iubit o clipă supt ramura imaginară.