Ultima zi

Ultima zi
de Magda Isanos
1937


Când voi muri, știu că va fi o zi
frumoasă, voi culege-n palme soare
și voi simți întâia sărbătoare,
gândind că mâine n-am a mă trezi.

Copacii, doar de dânșii de-o să-mi pară
rău, când îi voi vedea cu ceru-n brață
vestind la geam ciudata dimineață
în care toate trebuie să moară.

Mă va cuprinde-o dragoste nătângă
de mine, lacrimi tulburi de pământ
în colțul gurii mele-or să se strângă
și voi zâmbi, mirată că mai sînt.

Dar pe neașteptate o să crească
o noapte pe deasupra frunții mele,
și deopotrivă, zâmbete si stele,
departe, mai departe-or să păleaacă.

Prin somn, ca printr-un zid voi auzi
cum se lovește-un ram de cercevea,
cum plânge lângă mine cineva
încet, de parcă m-aș putea trezi.

Și dintr-o dată totul sub pleoape
căzând adânc spre liniștea de-apoi,
ca-ntotdeauna, eu voi fi aproape,
și totuși prea departe, lângă voi.

Domeniu public Această lucrare se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. Traducerile publicate ulterior pot fi supuse drepturilor de autor.