Ultima zi
Când voi muri, știu că va fi o zi
frumoasă, voi culege-n palme soare
și voi simți întâia sărbătoare,
gândind că mâine n-am a mă trezi.
Copacii, doar de dânșii de-o să-mi pară
rău, când îi voi vedea cu ceru-n brață
vestind la geam ciudata dimineață
în care toate trebuie să moară.
Mă va cuprinde-o dragoste nătângă
de mine, lacrimi tulburi de pământ
în colțul gurii mele-or să se strângă
și voi zâmbi, mirată că mai sînt.
Dar pe neașteptate o să crească
o noapte pe deasupra frunții mele,
și deopotrivă, zâmbete si stele,
departe, mai departe-or să păleaacă.
Prin somn, ca printr-un zid voi auzi
cum se lovește-un ram de cercevea,
cum plânge lângă mine cineva
încet, de parcă m-aș putea trezi.
Și dintr-o dată totul sub pleoape
căzând adânc spre liniștea de-apoi,
ca-ntotdeauna, eu voi fi aproape,
și totuși prea departe, lângă voi.
![]() |
Această lucrare se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. Traducerile publicate ulterior pot fi supuse drepturilor de autor. |