Ulise/9

←8 Ulise de Ilarie Voronca
9
10→

bulevardele se rumenesc ca pâini în brutăria dimineții
buline automobilele alunecă în esofagul tăcerii
se deschid parcurile cu oglinzi de răcoare
și iată restaurante în care la prânz se îmbulzesc funcționarii
mâncărurile se succed repezi ca trenuri
am văzut răzând cu pântecele deschis
animalele ca steaguri atârnate la măcelărie
vibrează timpane trotuarele
acum sângele circulă paralel cu metrourile
o amintire îți face semn te îmbie ca o vacanță
și deodată marea mânecii e o pelerină albastră
clădesc insule sirenele se destramă
bruma pânzelor plajă surâsul
orașul se termină ca o serbare școlară
dar orașele țările se ating în sălile de concerte
e o vânătoare de elefanți prin lianele vinelor
din copacul aerului sar veverițe instrumentele
torențiale ruperile de liniști ca de nori
pasul se încâlcește în vegetația sunetelor toridă
notele ca botul panterelor sunt clare
puștile destramă pernele urșilor albi
se topesc privirile fantome alunecă și deodată
bursa cu vijelia glasurilor sună
cornul inimii scoboară se urcă termometre acțiunile
se deplasează pe cer timbrele avioanelor
un cuvânt și se prăbușesc balcoane pădurile din mexic
sondele de petrol trec din mână în mână ca pălăriile de paie
grânele sunt rânduite în eprubete ca acizii
dar iată poți să cumperi somnul în cutiuțe la farmacii
cerul e servit în cești pe terasele marilor hoteluri
marea e o batistă pentru uzul acestui oberchelner
vecina ta are pe piept perle ca inscripții
silabisești degetele ei ca literele chirilice
privirea asta e o sârmă pe care alunecă troleul amintirii
treci prin paloarea geometrică a buzelor a șervetelor
noaptea și tăcerea se sărută precum coamele a două iepe
munții își pun mănușile norilor
în glastre de văi se însămânțează ecoul
surâsul se șterge ca linia cocorilor
în pieptul viorilor se culcă vocea ca-n staul boul

copacii conspiră până la gara cea mai apropiată
pasul îngerilor între coaste răsună
cerbii privesc speriați la roșeața de fată
cu care dealul primește începutul de lună

cuvintele se împart ca frunzele în grădini
înfloresc accidentele pe buzele prăpăstiilor
ce rufărie razele stelelor în arini
cântecul pădurii împrumută încordarea prăștiilor

din aer brumat rupi afișe
un ținut nou te primește același ilarie
ca ploaia privirea domnului e piezișe
brazda sufletului se răstoarnă în arie

tu ești un refugiu unde te apleci
fântânile înalță gâturi până în fund
noaptea deschide în răcoare un beci
și ochii se dăruie în amintire prund