Ulise/2

Jump to navigation Jump to search
←1 Ulise de Ilarie Voronca
2
3→


dar se ascut zgomotele ca pumnale
aerul se desface pe mâini iederă lătratul
și iată precupeții ridică obloanele somnului
tramvaiele lăptăresele autobuzele își acordează ca o orhestrație
instrumentele
strălucesc
vocile ca gutui în vitrine la ora dejunului
mobilele își regăsesc ființa părăsită aseară
de prin colțuri din pivniți din hambare
se furișează spre noi ființa părăsită aseară
cuverturile glasurile se descojesc ca bolnavii de scarlatină
și tu te cauți pe tine ca pe un vecin care a dormit alături
degetele îți știu conturul te memorizează te urmăresc
ca o hartă încet liniile se recunosc se îmbrățișează
ca o cupă la locul lor pulpele intestinele
obrazul se desprinde ca un perete
buzele buzele cu surâsul pantofilor
și încheieturile de vată
încet te tragi pe tine din tine însuți
ca dintr-o fântână nămolul zilelor umbrelor
te recunoști îți strângi mâna după această navigație prin noapte
se desfășoară ca o cale ferată privirile glasurile
vechi precum timbre pe o scrisoare netrimisă
ai ieșit altul același din tunelul nemișcării
absenței
ca o portocală îți mângăi carnea cuvintele
câte mistere îți surâzi în oglindă
iată vânzătorii de fructe își strigă noutățile
lumina pune tinctură de iod pe rănile afișelor
închini un imn săpunului CADUM
substanța lui nu atacă țesătura trupului
spuma alunecă pe piele ca o piele se scutură
ca frunzar fața în apa proaspătă ca o servitoare de 17 ani
la etajul de sus robinetul se deschide ca o pleoapă
te apleci iar spre tine ca spre farfuria cerului cu culoare
îți dai târcoale ca unei case căreia i-ai uitat numărul
suni strigi chemi proprietarul întrebi dacă tu locuiești în tine
panică panică
desperarea aruncă semnale
și despletirea îngrozirii pe glezne
îți cauți amintirea și umerii ca sandale
UNDE SUNT
care e longitudinea inimii tale
stephane roll poartă numărul 35 la inimă
încerci să te prinzi ca într-o plasă din rămășițele de noapte

ACELAȘI A
                     L
                           T
                                U
                                    L

ALTUL A
                  C
                          E
                                 L
                                        A
                                               Ș
                                                    I

dimineața își freacă sânii tari de fereastră
perdelele se apropie se îndepărtează ca două armate
în curând va veni ceaiul
și nu știi dacă TU vei fi acel care îl va bea
dar scrii un imn acestei băuturi de culoarea frunzelor
toamna sângelui răzbate prin cornul de vânătoare
un cerb înaintează în desenul zilei
vizuinele se deschid ca bricegele
zmeură și fragi umezesc pașii

CEAI arșită cu buruieni și coacăze
răcoare în căldură binecuvântare de rubin
voia și împărăția ta facă-se
culoarea ta e a cărnii trecute în spin

tu ești sala de lectură de baie a săracilor
tu dai la ora patru sărutul de mamă copiilor orfani
împrumuți înțelepciunea vracilor
și pui gâtului pe dinăuntru o salbă roșie de bani
CEAI care desfeți limba și măruntaiele
CEAI care micșorezi bolnavilor suferința
ierburi sălbatice din noi răutatea oamenilor taie-le
adu în ficatul și în rărunchii mei liniștea umilința

ceai dăruit refugiaților ruși
ceai în grădini publice pe scaune de lemn
ceai celor supuși și celor nesupuși
ceai pe toate buzele ca o cruce de lemn

ceai binecuvântat ceai ca boschet în duh în os
tu te împarți precum cuvintele uneori uitarea
cerul era de culoarea ta când l-au răstignit pe hristos
în apele tale se sărută aerul marea

din indii te-au adus misionari
iarba ta era coaja rănilor tămăduite
dar pirați au atacat corăbiile mari
sângele s-a amestecat cu apele vuite

tu ai profețit revoluții din pântecul samovarului
tu ai trecut ca o mână prin gâtlej prin mâini
în siberia în jurul tău ca în jurul altarului
s-au rumenit glasuri și pâini

ceai ca drum tăiat în calcar
ducând în răcoarea frunzarelor stâncilor
ceai sorbit în dezgheț de făurar
în clătinarea de mușețel a lămpilor

ceai din după-amiezi de primăvară din după-amiezi de iarnă
ceai cu tăpșane de toamnă roșcovană
la întoarcere la conac în pocnet de armă
și prepelicari cu limba de un cot în goană
ceai din mâna ca o privire a mamei pe ceardac la soveja
pădurea vuiește și în jur troznesc amintirile docarul
porțile de stejar bătrân se deschid
intră factorul

și tresaltă inimile ca la hora hanului
citești veștile fratelui de la cernăuți
stelele se dezghioacă precum alunele verzi
cerul te înfășoară ca un brâu oltenesc
arborii numără cât pot
apoi umbrele umblă în vârful degetelor
glasul mamei a suferit s-a boltit
și ca o fântână se adâncește se întunecă

O
       R
            A

                     C
                          E
                                A
                                    I
                                        U
                                               L
                                                   U
                                                        I