Ulise/10

 

ochii ce șosele de-a lungul prahovei
vuiesc apele se dau peste cap și râd cu pietricele albe
de departe se străvăd plămâni fabricele azugei
sinaia edelwais la butoniera anotimpului
munții dau din cap ca bătrânii sfătoși
înalță un gard în albastru ecoul
acum aștepți venirea tăcerii la poiana țapului
și hangiul îți pune pe masă pâinea de secară
vocea lui are culoarea trezirii în compartiment străbătând tirolul
privirile sunt lipite de tine ca două provincii
e ora când pomii se adapă în vadul amurgului
și se întorc pădurarii cu oboseala scânteind ca păstrăvi în ochi
apele spun rugăciunea de seară
și o mireasmă te cuprinde intră în tine ca o inhalație
e bucuria pământului aburit a buruienilor
fibrele trupului se umplu de nesațiul umed al ierbii
vrei să întârzii în fericirea aceasta nerostită
știi că dacă întorci capul vei întâlni privirea șefului de birou
dar glasul alunecă pe bolovani urmărești
fuga prin țărână a șopârlelor ca țipete atât de verzi

e un povârniș întoarcerea de la păscut
stelele chelălăiesc ca dulăii
norii în trăsuri boierești au trecut
luna înaintează în inima văii

bucuria se destramă se dăruie
ca o zăpadă ca un sărut pe obraz
zgomotele din râpi se năruie
în feștile ochiul lui dumnezeu e treaz

crestele munților clatină tălănci
scârțâie pe drum umbra fagilor
razele lunei îți oferă bănci
când în jurul cinei simți aroma inimilor și fragilor