Uitarea (Florile răului)

Jump to navigation Jump to search
Uitarea (Florile răului)
de Charles Baudelaire
Traducere de Al. Philippide


Vin` lângă mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiară adorată !
Vreau să-mi înfășur mâna-nfiorată
În coama părului tău greu și gros;

În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat să mi-l scufund
Și ca pe-un stins buchet să sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu să trăiesc, să dorm aș vrea mereu !
În somn îți voi așterne fără teamă
Pe trupul tău cu străluciri de-aramă
Un nesfârșit sărut prelung și greu.

În patul tău, abis de desfătare,
Se stinge orice gând chinuitor
Și gura ta e-un nesecat izvor
De săruturi și aprigă uitare.

Robit acestui crud și drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Și, mucenic blajin care-și deschide
El însuși rănile, de râvnă plin,

Voi suge-otrava binecuvântată,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vârfu-acestor sâni rotunzi și duri
În care n-a fost suflet niciodată.